Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

Nu sînt bani pentru cantonamentul echipei CSM Focşani


Situația delicată din punct de vedere financiar prin care trece echipa fa-nion a județului la fotbal, CSM Focșani, ar putea avea repercusiuni negative asupra programului de pregătire în acest an. În acest moment, în contul clubului nu mai există nici un ban, iar cantonamentul montan ar putea fi un vis pentru jucători și condu-cerea CSM, în condițiile în care nimeni nu și-a manifestat intenția de a sprijini financiar echipa în returul Ligii a III-a. Președintele executiv al echipei, Ovidiu Rusu ne-a declarat ieri că jucătorii se vor reuni la Stadionul „Milcovul”, luni, 8 ianuarie, dar situația rămîne în continuare incertă. „Ca orice echipă care se respectă, ar trebui să plecăm și noi în cantonament, dar se pare că în acest moment nimeni nu vrea acest lucru. Existau cîteva variante, la Soveja sau Lepșa, dar nu sunt bani. La Focșani se vrea performanță, dar fără bani, iar acest lucru nu este posibil. În mod normal, lotul ar trebui să plece în cantonament pînă în jurul datei de 15 ia-nuarie, deoarece o parte din jucători vor juca la futsal pe 28 ianuarie, în prima etapă a Ligii I din acest an”, a spus Ovidiu Rusu. Președintele Consi-liului de Administrație, Dan Dumitru nu a putut fi contactat pentru a-și exprima punctul de vedere. CSM Focșani are, alături de formația Severnav Turnu Severin, cele mai multe puncte acumulate în turul Ligii a III-a la fotbal, 42, în ierarhia echipelor clasate pe primul loc după 17 etape scurse din prima parte a campionatului. Focșănenii, antrenați de Aurel Pastia și Marian Brutaru au și cele mai puține goluri primite, 10.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?