Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Ciorici şi Pavel au încălcat legea


Ministerul Finanțelor a confirmat că Eugen Ciorici și Teodor Pavel au încălcat legea scoțînd la mezat bunurile SDP. Cei doi directori se fac vinovați de abuz în serviciu pentru că au încălcat legea. Ministerul Finanțelor Publice a dispus suspendarea executării ilegale a utilajelor Societății de Drumuri și Poduri, acțiune demarată de Eugen Ciorici și Teodor Pavel. Ministerul a stabilit că Ciorici a încălcat legea scoțînd la licitație bunurile respective, dînd dreptate președintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan. De altfel, Oprișan a dezvăluit că în spatele acestei manevre se ascund interese obnscure ale clientelei politice a PNL, care dorește să pună mîna pe SDP. Președintele Consiliului Județean i-a acuzat pe cei doi directori că nu vor decît să-și încaseze primele uriașe, fără să-i intereseze ce se va întîmpla cu drumurile județene. Ministerul Finanțelor a confirmat că Eugen Ciorici, directorul general al Finanțelor Publice și Teodor Pavel, șeful Administrației Financiare Focșani au încălcat legea scoțînd la vînzare bunurile SDP. Drept urmare, ministerul a cerut sistarea executării și respectarea preve-derilor Legii 137 din 2002 privind acce-lerarea privatizării. Articolul 16, alinea-tul 5, litera c, arată că „creditorii bugetari vor suspenda, pînă la transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor, aplicarea oricărei măsuri de executare silită începută asupra societății și nu vor face nici un demers pentru instituirea unei noi astfel de măsuri”. Mai mult, alineatul 6 al aceluiași articol prevede că „procedura de administrare specială în perioada de privatizare încetează la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor în situația unei privatizări finalizate, sau la data stabilită prin ordin sau decizie”. Or, SDP se află sub administrare specială, în vederea privatizării și drept urmare, orice acțiune de executare silită este contrară prevederilor legale. Legea nu a fost, însă, un obstacol în fața celor doi directori, astfel că Eugen Ciorici și Teodor Pavel se fac vinovați de abuz în serviciu. În urma sesizării Consiliului Județean, Ministerul Finanțelor a stopat ilegalitatea pusă la cale de Eugen Ciorici și Teodor Pavel. Drept urmare, aceștia nu-și vor mai putea încasa sumele babane care le-ar fi revenit din vînzarea, pe prețuri de nimic, a utilajelor SDP. Ciorici face jocurile cercurilor de interese liberale Directorul Finanțelor Publice, Eugen Ciorici, a motivat executarea printr-o adresă trimisă Consiliului Județean, în luna septembrie, care atrăgea atenția că mandatul administratorului special este pe cale să expire. Astfel, Ciorici a încercat să justifice ilegalitatea pe care a încercat s-o comită. Doar că explicațiile sale sînt contrazise chiar de legea pe care ar trebui s-o respecte. Potrivit primului articol din Legea 137, „administrarea specială în perioada de privatizare înseamnă procedura de administrare în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a ordinului ministrului instituției publice implicate, sau, după caz, a datei emiterii deciziei conducătorului autorității administrației publice locale prin care se instituie procedura admi-nistrării speciale și data transferului de proprietate asupra acțiunilor în situația unei privatizări finalizate sau la data stabilită prin ordin sau decizie”. Cu alte cuvinte, Ciorici trebuia să aștepte pînă ce privatizarea se încheia și SDP își schimba proprietarul sau pînă cînd Consiliul Județean anunța că a renunțat. În realitate, Eugen Ciorici n-a făcut decît să răspundă comenzilor politice venite din partea conducerii PNL, mai precis a lui Nini Săpunaru și să dea satisfacție clientelei economice a acestui partid. De altfel, acest lucru a fost scos în evidență chiar de Oprișan, la ultima ședință a Consiliului Județean. El a arătat că există „samsari” din cercul de interese economice liberale, care vor să pună mîna pe utilajele Societății de Drumuri și Poduri la prețuri de nimic. Președintele Consi-liului Județean a mai arătat că SDP nu este o falimentară așa cum susțin cei de la Finanțe. El a explicat că situația în care a ajuns SDP se datorează Guvernului PNL-PD care a refuzat să plătească contravaloarea lucrărilor de deszăpezire și înlăturare a calamităților efectuate în 2004. „Societatea datorează Ministerului Finanțelor 83 miliarde lei, în timp ce Consiliul Județean trebuie să-i plătească aproximativ aceeași sumă. Din păcate, Consiliul Județean nu a avut acești bani pentru că trebuiau să vină de la guvern, care nu i-a mai dat. Acum sîntem în situația să ne învîrtim în buzunarul statului român”, a mai spus Marian Oprișan. Președintele Consiliului Județean a mai arătat că și vechea conducere a Finanțelor Publice, respectiv directorul Constantin Grigorică, a dat dovadă de rea credință, la începutul anului 2005, cînd a vîndut utilaje în va-loare de sute de milioane de lei, pentru cîteva milioane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?