Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Carnea de porc nu se va mai vinde la tarabă


Micii crescători de animale nu vor putea să vîndă carne și nici alte produse de origine animală pe tarabele din Piața Moldovei, în acest sens, Administrația Piețelor primind o circulară de la Direcția Sanitar Veterinară. Viceprimarul George Mardare a declarat că a fost luată această decizie pentru a înlătura pericolul îmbolnăvirilor în rîndul oamenilor. „Carnea și alte produse de origine animală se poate vinde, de sărbători, doar în boxe special amenajate, nu și pe tarabe. Există pericolul îmbolnăvirii consumatorilor fiindcă nu există un control strict în ceea ce privește vînzarea unor astfel de produse. Nimeni nu-și asumă răspunderea dacă cineva s-ar îmbolnăvi, de aceea riscurile trebuie eliminate din start”, a declarat George Mardare. Viceprimarul i-a avertizat pe cei care vor încerca să vîndă, la colțul străzii, mațe pentru cîrnați și caltaboși că vor fi sancționați dacă vor fi prinși. „Dacă încalcă legea vor fi trași la răspundere. Poliția comunitară va fi la datorie și își va face treaba, iar cine va fi prins în ilegalitate va fi sancționat”, a adăugat viceprimarul. Interdicția pusă țăranilor va spori cu siguranță profitul firmelor care dețin boxe de carne în piață. În anii trecuți micii producători au făcut scandal pentru că nu au fost lăsați să-și vîndă, de sărbători, carnea de porc. Ei și-au amenajat „tarabe” chiar și în parcări, numai să poată cîștiga un ban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?