La moartea doctorului Viorel Hanță am plîns a doua zi. Ca atunci cînd a murit bunicul meu. În urmă 12 ani, telefonul a sunat în plină noapte. Åžtiam ce e. Murise omul pe care îl iubisem cel mai mult. Miercuri seară, vestea a pătruns ca suflul unei explozii în toate ungherele redacției: „Ai auzit ? A murit doctorul Hanță”. „De ce mor întotdeauna (parcă…) numai oa-menii buni….” (mi-)am spus. Viorel Hanță a fost cel mai bun doctor pe care l-am cunoscut. Orice femeie știe că vizitele la ginecolog nu sînt tocmai cele mai plăcute, dar doctorul Hanță își primea pacientele cu zîmbetul pe buze, cu glume, cu priviri directe, care te scăpau de sentimentul de jenă. În cabinetul lui, femeile erau tratate cu respect, erau consiliate, îndrumate, sfătuite. Doctorul Hanță asculta, lua decizii împreună cu fiecare pacientă. Îmi amintesc cît m-a mirat faptul că la cabinetul său particular făcea reduceri de preț pentru femeile sărace, cele cu mai mulți copii, pentru studente, ceea ce nu mai văzusem la alte cabinete. De fapt, de multe ori, nici nu lua bani pacientelor. Åži atunci… de ce doctorul Hanță ? De ce un om atît de vesel, atît de apropiat de pacientele sale, atît de bun, de ce un om care mai avea atît de multe de dăruit ? Pe Viorel Hanță l-am cunoscut prin intermediul soției sale, doamna doctor Mioara Hanță. De la început m-a frapat energia pe care o răspîndea în jur. Într-o zi, cu mulți ani în urmă, mi-a plăcut un calendar agățat pe un perete din cabinet. S-a ridicat, l-a luat din cui și mi l-a dat, fără să i-l fi cerut. Altă dată, cînd i-am spus că plec în străinătate pentru multă vreme, m-a sunat după cîteva ceasuri și mi-a adus 24 de cutii cu medicamente „să ai, că acolo sînt scumpe”. Asemenea gesturi făcea cu multe dintre pacientele sale, cărora înțelegea să le creeze un mediu primitor, într-un domeniu al medicinei care încă stîrnește rînjetul dobi-tocilor. Ultima oară cînd l-am întîlnit, cumpărase un cîine. În timp ce mă jucam cu puiul de lup, mi-a povestit de fiul lui, student, de care era tare mîndru. Doamna doctor Hanță m-a rugat să o ajut să ducă acasă cățelușul, pentru că se zbătea într-una. Casa și curtea reflectau spi-ritul acestei familii de oameni buni, inimoși, dedicați. Doctorul Viorel Hanță rămîne simbolul a ceea ce ar trebui să fie orice medic. Doctorul Viorel Hanță trăiește în ochii care îl plîng, în gînduri, în amintiri, în toate faptele bune pe care le-a făcut.
