Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

Îngrijiri medicale la domiciliu pentru 75 de vrînceni


Sute de vrînceni suferă de boli cronice în stadii avansate, făcîndu-le practic imposibilă deplasarea la o unitate spitalicească. Deși trebuie să beneficieze de îngrijiri medicale, la recomandarea specialistului, aceștia nu au nici o șansă reală de a se interna într-un spital. Au nevoie de servicii medicale la domiciliu. În prezent, în Vrancea, doar două fundații au relații contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru a oferi asemenea servicii. Acestea sînt Fundația „Crucea Alb-Galbenă” și Asociația Vitalis. Potrivit unei statistici a CAS, în medie, lunar, 75 de vrînceni beneficiază de asistență oferită de asistente pregătite, precum și de personal auxiliar care oferă aceste servicii. „De la începutul acestui an, CAS Vrancea a decontat pentru aceste servicii medicale 29.553 RON. Pînă acum, cei doi furnizori de servicii medicale la domiciliu nu au fost verificați de către inspectorii CAS”, a precizat Mihaela Nagler, purtătorul de cuvînt al CAS. Serviciile de îngrijiri medicale la domiciliu se acordă de către persoane fizice, juridice sau cabinete medicale de familie autorizate și acreditate de Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Perioada pentru care un asigurat poate beneficia de servicii medicale la domiciliu este de 56 de zile pe an, în una sau mai multe etape. De la preluarea de către un serviciu de îngrijiri, pacientului i se stabilește un plan detaliat de asistență. Bolnavilor li se asigură monito-rizarea parametrilor fiziologici, toaleta pacientului cu probleme medicale sau imobilizat, tehnici de îngrijire chirurgicală și consiliere psihologică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?