Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Consilierii PSD cer constatarea încetării mandatelor migratorilor


Aleșii PSD din cadrul Consiliului Local Focșani au cerut primarului Decebal Bacinschi și secretarului municipiului, Eduard Corhană, să constate că un număr de cinci consilieri, care au fost aleși pe listele PSD, dar între timp au migrat către alte partide politice, au mandatele încetate de drept. Consilierul Liviu Oloeriu a arătat că încetarea mandatelor este un efect al legii și, în consecință, urmează a fi constatată, nicidecum votată în plen. „Noi am sesizat, anterior, de două ori, faptul că în această situație se regăsesc cinci consilieri din cadrul Consiliului Local Focșani. Secretarul și primarul aveau obligația să verifice toate documentele ce stau la baza solicitărilor și să constate încetarea mandatelor. Legea a dat posibilitatea ca în termen de 45 de zile, consilierii care au migrat către alte partide să revină la partidul pe listele căruia au candidat”, a spus Liviu Oloeriu. De altfel, grupul de consilieri PSD a inițiat în acest sens proiecte de hotărîre prin care să se ia act de încetarea mandatelor celor cinci migratori, numai că le-a scos de pe ordinea de zi dat fiind că secretarul municipiului nu și-a dat avizul de legalitate. Aleșii locali vizați de cererea celor de la PSD au încercat să inducă ideea că nu intră sub incidența legii, ba mai mult chiar, au mințit în plenul Consiliului. „PSD l-a amenințat pe secretarul munici-piului, iar acum vor să traseze responsabilitatea primarului”, a susținut fosta PSD-istă Mirela Bîznă, în pericol să-și piardă postul. Spusele sale au fost imediat infirmate de secretarul Eduard Corhană. „De cînd lucrez în cadrul Primăriei municipiului Focșani nu am fost niciodată amenințat de nimeni”, a ținut să precizeze acesta. La rîndul său, consilierul Doina Fodoreanu, care la rîndu-i a migrat de la PSD, a încercat să-l oblige pe secretar să dea citire unui referat cu privire la mandatele celor cinci. Dat fiind că proiectele de hotărîre au fost scoase de pe ordinea de zi înainte de începerea ședinței, acesta a refuzat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?