Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Consilierii PNL-PD nu se simt responsabili pentru dezastrul produs


Consilierii PNL-PD-PC nu au înțeles nici în ultimul ceas suferințele pe care le provoacă cetățenilor județului prin absențele de la șe-dințele Consiliului Județean. Cu toate că mii de copii, asistați și salariați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului au ajuns muritori de foame din cauza lipsei ba-nilor, reprezentanții Alianței nu vor să înțeleagă gravitatea acțiunilor lor. Consilierii portocalii se ascund în spatele ședințelor de partid, uitînd că interesul comunității care i-a ales nu are o culoare politică. „Ne vom întîlni împreună cu toți consilierii la sfîrșitul acestei săptămîni să discutăm, vom analiza această situa-ție, și vom lua o decizie despre ce vom face în perioada următoare. Noi am aprobat o hotărîre despre rectificarea de buget în șe-dința extraordinară, dar aceasta nu a fost considerată legală. Ne vom întîlni cu toți consilierii și vom stabili ce vom face pentru că este convocată o ședință a Consiliului Județean pentru luni”, a afirmat vicepreșe-dintele PNL Vrancea, Eduard Lambrino. Prim-vicepreședintele PC Vrancea, Gheorghe Vasile a spus că cei 22 de consilieri sînt foarte motivați să nu participe la ședințele Consiliului Județean. El aruncă responsabilitatea în spatele președintelui Consiliului Județean deși știe că acesta este legat de mîini și de picioare atît timp cît consilierii refuză să se întrunească pentru a aproba destinația banilor. „Dacă copiii instituționalizați nu au ce să mănînce nu este vina noastră. Președintele Consiliului Județean nu s-a îngrijit din timp să asi-gure hrana necesară acestor copii, probabil că bugetul județului o să fie rectificat în ședința de săptămîna viitoare, iar aceste probleme vor dispărea”, a declarat prim-vicepreședintele PC, Gheorghe Vasile. Atitudinea nepăsătoare a consilierilor portocalii a fost criticată de deputatul PSD George Băeșu. El a arătat că poziția PNL-PD este tipică devizei „fiecare se descurcă cum poate”. „Asta este diferența dintre PSD și partidele de dreapta care în acest moment guvernează țara și chiar acolo, în județele pe care nu le guvernează, își impun teoriile prin forță așa cum s-a întîmplat înVrancea. E diferența dintre cei care sînt atenți la suferințele celor aflați în dificultate și cei care au ca deviză «fiecare se descurcă cum poate». Așa că nu e nimic surprinzător că aleșii PNL, PD și PC sînt insensibili la astfel de lucruri. Sînt vinovați pentru aceste lucruri și cred că, mai devreme sau mai tîrziu, vor plăti pentru asta”, ne-a declarat deputatul George Băeșu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?