Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Primăria a fixat cuantumul ajutoarelor pentru căldură


Familiile cu venituri mici vor beneficia și în acest an de ajutoare pentru încălzirea locuințelor. Începînd cu data de 6 octombrie, cererile și declarațiile pe propria răspundere pentru acordarea acestor ajutoare se pot ridica de la asociațiile de proprietari, ENET Focșani sau de la Distrigaz. După completarea lor, cetățenii trebuie să le depună la una dintre cele trei instituții, pînă la data de 30 octombrie. Familiile și persoanele singure, cu venituri reduse, care utilizează pentru încălzirea locuinței, energie termică furnizată în sistem centralizat, beneficiază de ajutor lunar prin compensarea procentuală a valorii efective a facturii la energie termică. De acest sprijin vor beneficia familiile și persoanele singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie este de pînă la 500 lei (5 milioane lei vechi). Limita de venit al persoanelor beneficiare a fost majorată astfel, de la 3,1 milioane lei vechi la 5 milioane lei vechi, pentru fiecare membru de familie. Compensarea se va acorda în funcție de veni-tul obținut pe membru de familie și va avea valori cuprinse între 10% și 100% din valoarea facturii. Pentru familiile care beneficiază de ajutor social, în baza Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, compensarea va fi de 100%. Pentru persoanele singure se va acorda o compensare mai mare cu 10% față de sumele stabilite pentru o familie. Ajutoarele vor fi calculate în conformitate cu tipul apartamentului și de zona de temperatură. Actul normativ stabilește trei zone de temperatură (rece, temperată și caldă), apreciindu-se că nivelul de consum de energie termică este diferit pe teritoriul țării, în funcție de zonă, județul Vrancea aflîndu-se în zona temperată. Ajutoarele sînt de maxim 210 lei (2,1 milioane lei vechi) pentru familiile și persoanele singure al căror venit mediu lunar pe membru de familie este de pînă la 125 lei (1.250.000 lei vechi) și de minim 15 lei (150.000 lei vechi) pentru familiile și persoanele singure care realizează un venit lunar cuprins între 440 lei (4.400.000 lei vechi) și 500 lei (5.000.000 lei vechi). Ajutoarele pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni și alți combustibili se acordă în cifră fixă, de 50 lei lunar (500.000 lei vechi) familiilor și persoanelor singure care be-neficiază de ajutor social stabilit în condițiile Legii 416/2001. Dreptul la ajutor pentru cele trei tipuri de încălzire a locuinței se stabilește o singură dată pentru toată perioada sezonului rece (noiembrie 2006 – 31 martie 2007).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?