Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Dosarul „Mica Balerină“ a fost amînat


Magistrații Tribunalului Vrancea au fost nevoiți să acorde un nou termen de judecată în dosarul fostului administrator al Cooperativei Meșteșugărești „Mica Balerină”, Constantin Stăncilă, arestat preventiv de cîteva luni. Acesta a fost trimis în judecată la mijlocul lunii august de procurorii vrînceni pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, delapidare cu consecințe deosebit de grave și evaziune fiscală. Anchetatorii au stabilit că bărbatul a promis spre vînzare mai multor persoane fizice și juridice spații co-merciale aflate în proprietatea cooperativei „Mica Balerină” și chiar spații care nu făceau parte din patrimoniul acesteia. Polițiștii susțin că pentru inducerea în eroare a acestor persoane, Constantin Stăncilă a solicitat mai multor notari publici să autentifice diferite acte prin care declara că spa-țiile comerciale care urmau să fie înstrăinate nu erau vîndute, ipotecate sau aflate în litigiu și se obliga la transferul dreptului de proprietate a acestora către cumpărător. De asemenea, ofițerii au stabilit că promisiunile de vînzare a spațiilor nu s-au materializat însă prin încheierea unor contracte de vînzare-cumpărare cu persoanele în cauză, astfel încît, ulterior, Constantin Stăncilă le-a înstrăinat unor terțe persoane, fără a restitui sumele încasate în numele unității de cooperație. Oamenii legii spun că bărbatul a folosit sumele încasate în interes personal, fără a fi înregistrate în evidența contabilă și fără a fi depuse în casieria sau contul bancar al Cooperativei „Mica Balerină”. Prejudiciul cauzat în urma săvîrșirii acestor infracțiuni a fost stabilit la suma de 24 miliarde lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?