Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621

Primarul din Tîmboieşti, anchetat pentru conflict de interese


Corpul de control al Prefecturii a demarat, în sfîrșit, un control la Primăria Tîmboiești, pentru a stabili dacă există un conflict de interese în modul prin care primarul Marcel Alexandru a achiziționat mașina donată administrației locale de către Senatul României. Inițiativa Prefecturii are loc după ce, timp de două săptămîni, reprezentanții Guvernului în teritoriu, în frunte cu prefectul Ion Oprea, au păstrat o tăcere suspectă asupra acestui caz. Deși prefectul afirma că acest caz se află „în atenția sa”, a fost nevoie ca „Monitorul de Vrancea” să sesizeze Ministerul Administrației și Internelor pentru ca funcționarii Prefecturii să declanșeze o anchetă care să stabilească dacă primarul Marcel Alexandru se află în conflict de interese. Subprefectul Dragoș Mircea a recunoscut că a demarat verificările abia după ce a fost sesizat de MAI, în urma articolului din „Monitorul de Vrancea”. „În urma celor prezentate de dumneavoastră am dispus verificarea situației de la Tîmboiești. Am avut o sesizare venită de la Ministerul Administrației și Internelor referitoare la acest caz și am solicitat efec-tuarea unei verificări. Rezultatul va fi comunicat la MAI care va pune la dispoziție acest raport”, ne-a declarat subprefectul Dragoș Mircea. De altfel, cu doar cîteva zile înainte, atît Mircea Dragoș, cît și ceilalți funcționari din Prefectură susțineau senin că habar nu au despre ce este vorba și că nu au habar de vreun control la Primăria Tîmboiești. În urmă cu cîtva timp, prefectul Ion Oprea anunța, pentru o televiziune centrală, că în această săptămînă vom avea rezultatele controlului. Între timp, prefectul Oprea și-a luat, strategic concediu de odihnă, sperînd că, în absența sa, scandalul se va stinge. Reamintim că primarul Marcel Alexandru a cumpărat mașina primăriei, donație de la Senat, după ce, în prealabil a și reparat-o pe bani publici. Primarul a organizat o licitație la care a participat și el și pe care a cîștigat-o. Conform Legii 161/2003, la mijloc este vorba de conflict de interese, iar prefectul ar fi trebuit să sesizeze imediat Parchetul. Statutul aleșilor locali arată, la articolul 75, că există un interes personal dacă aleșii locali „au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soț, soție, rude sau afini pînă la gradul al doilea inclusiv”. În acest caz, primarul Marcel Alexandru a avut posibilitatea să anticipeze decizia luată de el ca autoritate, decizie care îi aduce un beneficiu lui ca persoană. Reticența prefectului în a ordona o ancheta în cazul primarului Marcel Alexandru poate fi explicată prin faptul că acesta este coleg la PD, cu soția sa. Mai mult, însuși Ion Oprea a fost membru al PD, pînă cînd legea l-a obligat să renunțe la politică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?