Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Reprezentanţi vrînceni la aniversarea de 15 ani a PRM


Liderul PRM Vrancea, Ionel Surugiu, a fost premiat sîmbătă de președintele partidului, Corneliu Vadim Tudor, cu ocazia aniversării a 15 ani de la înființarea PRM. Alături de el au mai fost premiați cu medalii și diplome jubiliare proprii parlamentari, primari, viceprimari, președinți de filiale și simpatizanți. Corneliu Vadim Tudor a subliniat că PRM bate medalii jubiliare o dată la cinci ani, din banii fi-lialelor și donații. El a precizat că pentru baterea acestor monede nu au fost folosite sume din subvențiile bugetare. Din Vrancea a participat la manifestarea de la Sala Palatului o delegație formată din peste 100 de persoane, condusă de liderii organizației județene, Ionel Surugiu și Adrian Popescu. „Noi am sărbătorit la nivel local aniversarea celor 15 ani de existență încă de vineri, cînd am împărțit medalii și diplome celor mai reprezentativi dintre membrii noștri. De asemenea, am împărțit pe stradă, trecătorilor, baloane cu însemnele partidului. Am ținut să organizăm ceva deosebit, pentru că este un moment deosebit”, a declarat Adrian Popescu, li-derul PRM Focșani. Manifestarea dedicată acestei aniversări a avut loc în Sala Mare a Palatului, plină pînă la refuz de simpatizanți și membri PRM. Festivitatea, organizată sub deviza „PRM la guvernare, Mafia la închisoare!”, a debutat cu un film referitor la istoria PRM în perioada 1991-2006. Pe parcursul unei jumătăți de oră, cele aproximativ 4000 de persoane au putut urmări secvențe de la constituirea partidului, congresele PRM, campaniile electorale, secvențe în centrul cărora se regăsește președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor. Respingînd orice acuzație de extremism și xenofobie adusă partidului, Corneliu Vadim Tudor a subliniat că PRM, care a devenit „un fenomen de masă”, numără, în prezent, mai mult de 300.000 de membri. La finalul unui discurs de aproximativ 25 de minute, din care nu au lipsit obișnuitele citate biblice, Corneliu Vadim Tudor și-a exprimat încrederea că PRM va cîștiga următoarele alegeri. Liderul PRM susține că, împreună cu doar 4000 de apropiați, prezenți în sală, ar putea schimba în cîteva luni „fața României contemporane”. „În acest an 2006, a devenit limpede pentru toți românii și cancelariile străine că doar PRM mai poate conduce România. La bună vedere la Palatul Cotroceni!”, a conchis Corneliu Vadim Tudor în aplauzele și ovațiile simpatizanților. Festivitatea aniversară s-a încheiat cu un spectacol artistic în care și-au dat concursul, printre alții, Ansamblul „Divina armonia”, Mirabela Dauer, Marian Nistor, Ion Dolănescu și Irina Loghin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?