Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Drumul Odobeºti Vãrsãtura nu a fost distrus nici de inundaþii


Drumul comunal care leagă orașul Odobești de satul Vărsătura, comuna Jariștea, a fost reabilitat în anul 2004. Lucrările au constat în înlăturarea gropilor, a denivelărilor, pietruire. Pentru un singur kilometru de drum, constructorul a adus 2-300 metri cubi de pietriș. DC 133 este una dintre cele mai scurte căi care asigură legătura între Odobești și Jariștea. Deși se pre-zintă în condiții bune, acest drum, alături de alte 40 de drumuri comunale, se află pe lista procurorilor DNA care susțin că nu ar fi fost executate lucrările de construcție sau de reabi-litare conform proiectului tehnnic. Acesta este unul din drumurile pentru care președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, și trei funcționari din aceeași instituție, au fost trimiși în judecată. Drumul de la Odobești la Jariștea asigură nu numai legătura între cele două loca-lități, dar permite și accesul oamenilor la suprafețele de vie deținute în zonă. Reabilitat în urmă cu doi ani, cînd s-au executat lucrări de reprofilare și balastare cu pietriș, drumul se prezintă în condiții bune cu toate că inundațiile de anul trecut au mai distrus porțiuni de drum. Primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș, a discutat cu procurorii de la DNA și le-a explicat importanța acestui drum pentru cele două comunități. Primarul Nicolaș a explicat că reabilitarea acestui drum era necesară cu atît mai mult cu cît, datorită scurgerilor de ape și precipitațiilor, anumite porțiuni de drum erau impracticabile, iar oamenii nu putea să își muncească terenurile din zonă. Mai mult, primarul Daniel Nicolaș a explicat că firma ce a asigurat lucrările de reabilitare a drumului a efectuat și alte lucrări precum decolmatarea canalelor adiacente DC 133, lucru care nu era prevăzut în contract, dar care a contribuit la întreținerea în bune condiții a drumului. „Eu am fost beneficiar al acestei lucrări și consi-der că este un drum executat bine, corect, în parametrii proiectului și nu înțeleg de ce se face atîta vîlvă pentru el. Era nevoie să se refacă acest drum pentru că la un anumit moment, datorită scurgerii apelor, acest drum devenise impracticabil. A trebuit reprofilat și balastat acest drum pentru a-l reda circulației”, a declarat primarul Daniel Nicolaș. „Era nevoie sã îl repare pentru cã nu putea circula nici mãcar o cãruþã” „Lucrarea a fost foarte bună, a fost gîndită bine, pentru că dacă nu se făcea se distrugea drumul de tot. Noi sîntem mulțumiți de cum s-a făcut acest drum, dar păcat că după ploile de anul trecut s-a mai distrus din el. E bun pentru noi pentru că prin acest drum putem ajunge mai ușor în alte localități. Se poate merge și la vii. Nu se poate spune că nu s-a făcut acest drum, iar cei care spun asta nu știu ce spun. Noi știm că s-a făcut drumul și am văzut mașinile care aduceau piatră aici”, a spus Cătălin Potorac. „Înainte de a fi refăcut acest drum era foarte rău, plin de gropi și de hîrtoape, nu se putea circula pe el nici cu căruța. Acum drumul este pietruit, se poate scurge apa, avem și canalizare. Era și mai bine dacă drumul era mai larg, dar ne mulțumim că îl avem și așa și ne putem face treaba pe el. Păcat că pe unele porțiuni a fost spălat de viiturile de anul trecut și au mai apărut denivelări”, consideră Neacșa Hristea. „Înainte era numai gropi, iar acum a fost pietruit, are canal pentru scurgerea apei. După părerea mea s-a făcut bine că a fost refăcut acest drum. Înainte aveam șanțul pe mijlocul drumului cînd venea apa. Acum însă se închide în canale, este cu totul altceva față de ce aveam înainte. S-a muncit mult la el, s-a adus pietriș, a fost tasat. E bine pentru că atunci cînd venea apa mare se inundau curțile, iar acum, după ce s-au făcut canalele, se poate scurge pe margine și nu mai sînt probleme”, afirmă Vasile Hortolomei. „Înainte drumul era foarte prost, dar acum putem circula pe el fără nici o pro-blemă. Era nevoie să îl repare pentru că nu putea circula nici măcar o căruță, nu se putea merge pe el. Acum, mulțumim Domnului, putem merge pe el cu mașina, cu căruța, să ne putem face și noi treaba ca să cîștigăm un ban. Ar mai trebui lucrat la el pentru că l-au mai stricat pe unele locuri ploile de anul trecut, dar în ansamblu avem parte de un drum bun”, spune și Maricel Ursaru. „Drumul este foarte bun, dar ar trebui ca mașinile de tonaj mare să nu mai circule pe el pentru că îl distrug. E bine că s-a refăcut acest drum, că a fost pietruit . Păcat că au venit ploile de anul trecut și a mai fost stricat pe alocuri”, crede Constantin Concită. „S-a mai băgat piatră, au venit utilajele și au lucrat ca să se poată circula pe el. Era nevoie să se facă acest drum pentru că face legătura cu Jariștea foarte ușor, iar acum este mai bun decît cel județean care este plin de gropi. Este bine și pentru oameni că se pot duce să își lucreze pămînturile”, spune Andronic Olimpia. „Era nevoie să se facă acest drum ca să putem circula și noi așa cum trebuie. S-a lucrat pe el, s-a adus piatră, au venit utilajele și au amenajat drumul. Îl întrețin Primăriile, într-o parte cei de la Odobești și dincolo cei de la Jariștea. Pe o porțiune de drum s-a mai adus piatră de către cei de la Jariștea. Ar fi bine acum să încerce să îl asfalteze ca să fie și mai bine pentru că mai vin oamenii din Italia”, afirmă Gherghina Curcă. „Cînd a fost reparat am fost foarte mulțumit, pentru că s-a făcut bine și puteam circula bine pe el. Din păcate, au fost inundațiile care au mai spălat drumul. Drumul a mai fost îngrijit pînă anul trecut, dar în urma inundațiilor a fost distrus pe anumite porțiuni. Mai sînt și camioanele care transportă lemne și mai deteriorează drumul acolo unde sînt denivelări”, declară Adrian Bătrîna. „Este un drum realizat în 2004, o lucrare necesară atît pentru locuitorii din Odobești, cît și pentru cei din Jariștea. Practic se face o legătură între Odobești, municipiul Focșani și celelalte localități, Jariștea și Bolotești. La ora actuală el arată corespunzător. Cred că și Primăria ar trebui să se implice mai mult în igienizarea celor două rigole, tăierea arboretului și plantelor pentru a da o viață mai lungă acestui drum”, consideră și Gheorghe Steluță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?