Dacă ar fi să ne luăm după buletin, are 16 ani. Dacă-i privim însă trupul, nu-i dăm mai mult de 12. Băiatul pe care-l vom numi, în acest reportaj, Mihai, a ajuns în Focșani doar cu un rucsăcel, cîteva haine ponosite și un chiștoc de țigară ascuns prin buzunare. A fost bătut cu sîrmă de propriul tată iar la ceva timp după acest incident a bătut la ușa mamei, dar aceasta i-a refuzat găzduirea. A rătăcit pe străzi și apoi s-a dus singur la polițiștii din gară, cerîndu-le ajutor. „Tata, care stă la Mangalia, m-a dat afară din casă. Nu am unde să mă duc și mama spune că nu mă poate primi, că nu vrea bărbatul ei de acum. Nu am unde să dorm și de aceea m-am dus la polițiști. Ei m-au dus la Protecția Copilului”, a povestit Mihai. Chiar dacă situația acestui copil s-a rezolvat în urma demersurilor specializate ale personalului Serviciului de Intervenție în Regim de Urgență din cadrul Direcției de Protecția Copilului Vrancea, trista lui poveste merită să fie adusă în atenția cititorilor. Dar mai ales, în atenția acelor părinți care ajung să divorțeze. Åži apoi să-și alunge copiii în favoarea noilor lor perechi. Mă privea, cuminte, ascunzîndu-și sub scaun încălțările noroite. S-a despovărat, cu gesturi obosite, de greutatea iluzorie a rucsacului pe care l-a așezat, tacticos, lîngă el. Åži-a împins cu o mînă fesul spre creștet și și-a șters cu palma fruntea asudată. Fără vorbe, a căutat încet sub haină ca să-mi întindă, o secundă mai tîrziu, buletinul. Băiețelul din fața mea nu era deloc un băiețel ! Actul de identitate vorbea de la sine ! Are 16 ani ! „Am stat la tata, la Constanța, în ultimii ani. Acum o săptămînă s-a îmbătat iar, m-a bătut și m-a dat afară din casă. Am venit cu trenul înapoi, la Focșani. M-am dus la mama, dar a zis că nu mă poate primi. N-o lasă bărbatul cu care e măritată acum. N-am unde să mă duc, mă gîndesc că n-am unde să dorm, așa că m-am dus la polițiștii din gară care m-au dus la Protecția Copilului”, a spus cel pe care, în acest reportaj, îl vom numi Mihai. Era obosit și flămînd. Era trist. Purta cumva acea tristețe a sufletelor tăbăcite de suferință nespusă. Copil nemîngîiat… Alungat… Nedorit. „Cum este posibil ?!”, m-am gîndit. Cum este posibil ca o femeie care a adus pe lume un copil, care l-a alăptat, l-a învățat primele cuvinte, s-a bucurat de primii lui pași, o femeie care a tremurat probabil uneori lîngă puiul ei bolnav, care s-a bucurat alături de el de prima zi de școală și care i-a vegheat ani în șir zilele și nopțile, să ajungă într-un moment dat să-i închidă acestuia ușa în nas ! Cum este posibil ca o mamă pusă să facă alegerea între propriul copil și un bărbat, să aleagă bărbatul ?! Ce explicație ar putea da aceasta lumii, cu ce suflet va răspunde în fața lui Dumnezeu, cînd îi va veni rîndul, dacă refuză să-i ofere adăpost, fie el și temporar, copilului ei ?! Întrebări peste întrebări, care au răvășit probabil și lumea interioară a lui Mihai. Întrebări fără răspuns la niște realități care n-ar trebui să existe. Divorțul a distrus familia În urmă cu cîțiva ani, părinții lui Mihai au divorțat. Cei doi copii ai lor, Mihai și sora lui, au fost încredințați mamei spre creștere și educare. O vreme totul a fost relativ bine, în sensul că lipsurile materiale erau atenuate de faptul că cei trei au rămas împreună. După divorț, tatăl băiatului a plecat la Mangalia însă la cîtva timp a început să facă vizite fostei lui familii. La 13 ani cîți avea atunci, Mihai a fost destul de ușor de influențat de promisiuni. Tatăl îi dăruia, prin cuvinte, atît bicicleta visată de toți puștii cît și mirajul unui motoscuter care ar putea fi al lui, dacă va accepta să plece la Mangalia. N-a fost greu să amăgească mintea copilului și să-i răvășească viața. Iar mama, deși avea responsabilitatea creșterii lui Mihai, a acceptat ca el să plece. „Ce era să fac ?”, se întreabă ea chiar și acum, de parcă hotărîrea prin care i s-a încredințat băiatul este o hîrtie fără importanță ! Fiecare pe făgașul său, viețile mamei și fiului au continuat să curgă. Cu timpul, mama a găsit un alt bărbat alături de care și-a întemeiat altă familie. Pe sora lui Mihai a trimis-o să locuiască la țară, la bunic, iar noua familie a adus pe lume încă o fetiță. Cît au fost însă de fericiți, numai ei știu. Cert este că pe chipul femeii se bănuiește un chin ascuns, motivat – să sperăm totuși- de conștiință.. ? În prezent își întreține toată familia din leafa ei amărîtă de confecționeră. Åži pare că este tolerată în casa părinților soțului ei, chiar dacă aceștia i-au făcut omului act de vînzare cumpărare cu clauză de întreținere. Cu Mihai lucrurile nu au stat însă tocmai bine. Acasă la tatăl lui a trebuit să facă cunoștință cu apucăturile neortodoxe provocate de băutură. Promisiunile cu care i-a fost îmbrobodită mintea au rămas doar la stadiul de promisiuni însă pînă cînd a realizat copilul acest lucru, a trecut destulă vreme. În loc de bicicletă, a primit scandaluri. În loc de motoscuter a primit bătăi. Iar în loc de un tată grijuliu, s-a procopsit cu un om total dezinteresat de nevoile lui materiale și sufletești. Încet, băiatul a învățat să fumeze, că tot nu-i zicea nimeni să n-o facă. A învățat să se apere pe cont propriu, să reziste violențelor de tot felul și să considere că dacă are viața pe care o are, probabil că o și merită. Din cînd în cînd, Mihai a mai venit în vizită la mama lui. A încercat chiar să rămînă la aceasta dar a fost alungat de tatăl vitreg după ce a făcut o boacănă de neiertat, în viziunea acestuia. „Era o casă în construcție lîngă casa noastră. Am intrat în ea și mi-am aprins o țigară. Cînd am aruncat-o, a luat foc un sac care era acolo dar l-am stins. Nu s-a întîmplat nimic, dar bărbatul lui mama tot zice că ce făcea el dacă lua foc toată casa!”, povestește Mihai. Despre viața dusă la Mangalia, alături de tată, nu vrea să-și mai amintească. De bine ce a dus-o a trebuit să întrerupă școala din primul semestru. Åži nu va uita niciodată violențele la care a fost supus. „De mîncare nu-mi dădea, dar el își lua de băut. Odată m-a bătut rău de tot cu o sîrmă. Åži acum m-a bătut tare, cînd am plecat. Nu mă mai întorc la el niciodată”, spune Mihai. Adăpost oferit de bunic Mihai a dormit o noapte la Adăpostul temporar pentru copiii din stradă. A fost fericit cînd după atîta hăituială, undeva a putut să facă o baie, să mănînce și să pună capul pe perna dintr-un pat cald… Specialiștii centrului au reușit găsească o rezolvare pentru băiat. Astfel, în timp ce tatăl vitreg se opunea cu încăpățînare să-l primească iar mama nu îndrăznea să-i ripsoteze, bunicul matern a acceptat imediat să-și ia nepotul acasă. „Îmi place la bunicu la țară, am mai stat la el. Åži mă înțeleg bine cu sora mea. Îmi pare tare bine că rămîn la el. O să fiu cuminte. Åži mai ales vreau să mă duc la școală, să termin măcar opt clase”, a spus Mihai. Ceea ce nu poate să înțeleagă băiatul este de ce nu poate fi iertat de mamă și de tatăl vitreg pentru greșelile pe care aceștia spun că le-a făcut. De ce i se reproșează mereu lucruri care s-au întîmplat practic tocmai pentru că nimeni nu s-a îngrijit cu adevărat de el. Nu există om care să nu fi greșit, iar creștinește este să iertăm mai ales cînd la mijloc este un copil. Care – trebuie să recunoaștem – poate greși tocmai din vina noastră.
