La o lună de la instalarea noului guvern și la două de la verdictul parlamentarelor, cetățeanul de rînd are ciudata impresie că bătălia electorală nu s-a încheiat. Temeiul acestei stări de spirit nu trebuie căutat neapărat în campania pentru București, deja în toi la nivelul concubinilor de guvernare. Deși Protocolul Alianței DA reclamă colaborarea celor două partide în stabilirea candidatului unic pentru primăria Capitalei, liberalii cel puțin se comportă de parcă Ludovic Orban ar fi fost deja desemnat. Aseară, televiziunile ni l-au înfățișat pe domnul viceprimar agitînd străzile urbei în parpalac de culoare portocalie. Din cîte știm însă, pentru fixarea candidatului unic, PNL și PD vor realiza un sondaj. Liderul liberal își face deja campanie sub culorile portocalii. Riscînd să fie acuzat de candidatul PD de infracțiunea de substituire de persoană. Cînd vorbim de atmosferă electorală ne referim la comportamentul membrilor guvernului. La o lună de la instalare, cu greu se poate identifica un minister care să ne dea impresia unei așezări la lucru. Miniștrii își consumă timpul prin talk-show-uri și conferințe de presă. Toate intervențiile au loc după același calapod, acreditat în noul regim de Traian Băsescu. Destăinuirea unor gînduri mărețe în ce privește departamentul administrat, astfel încît nimic să nu mai fie ca înainte, denunțarea celor făcute de către predecesorul din PSD împreună cu anunțarea unor anchete menite a descoperi nereguli. După acest moment revoluționar nu mai urmează nimic. Demnitarul nu se apucă de transpunerea ideilor sale în practică. Mai întîi pentru că ele sunt fanteziste, în genul declarației de avere pe care o tot agită Adrian Videanu. Apoi, pentru că demnitarul n-are timp. De la talk-show-ul cu pricina trebuie s-o zbughească la un alt talk-show. Firește, orice nouă putere trebuie să aducă schimbări în raport cu situația lăsată de fosta putere. Nu e însă obligatoriu ca ele să fie revoluționare. Amploarea schimbărilor depinde de multe lucruri. De situația lăsată de predecesori. De posibilitatea ca schimbările să aibă loc fără a da țara peste cap. PSD a lăsat actualei puteri o situație ce nu poate fi modificată în chip revoluționar. Mai întîi pentru că PSD a luat multe decizii sub semnul transpunerii în practică a obligațiilor decurgînd de calitatea de membru NATO și de țară în proces de aderare. Noua putere nu poate schimba mare lucru. Poate cel mult să perfecteze procesul de concretizarea a legilor integrării. În al doilea rînd, nu trebuie să uităm că guvernul Tăriceanu nu e rezultatul unui vot zdrobitor în favoarea Alianței. Actualul cabinet e rodul miș-maș – urilor dîmbovițene. Votul propriu zis dat Alinaței e sub votul obținut de PSD. Poți vorbi de schimbări revoluționare doar cînd ai ajuns la Putere pe valul unui imens sprijin popular. Extraordinarul echilibru al rezultatelor de la locale, parlamentare și prezidențiale ne spune că românii au optat pentru schimbări firești și nu pentru schimbări revoluționare. A forța voința populară exprimată prin vot e un risc. Nu numai pentru Putere, dar și pentru stabilitatea țării.
