Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Protest împotriva lui Mircea Dragoş


Nu mai puțin de 60 de primari au boicotat Comisia Consultativă județeană, convocată prin ordin al prefectului. Ion Oprea a amînat începerea ședinței cu aproximativ o oră, în speranța că vor veni și primarii. Într-un final, prefectul Oprea a declarat că ședința nu este statutară din lipsă de cvorum și a anunțat că va emite un nou ordin de convocare a Comisiei Consultative. Pe ordinea de zi se aflau „realizările” pe 2005 ale actualei puteri și programul orientativ de dezvoltare economică și socială pe 2006. Primarii au explicat că nu participă la nici o acțiune organizată de Prefectură pînă cînd nu primesc un răspuns la memoriul prin care cereau demiterea subprefectului Mircea Dragoș. La rîndul său, Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean, a declarat că nu intră în Prefectură pînă cînd subprefectul nu-și dă demisia. Primarii s-au solidarizat cu colegul lor din Nereju, Ion Păucă, după ce acesta a fost amenințat și înjurat de subprefectul Dragoș Mircea. Un număr de 64 de primari au semnat un memoriu pe care l-au înaintat primului ministru, Călin Popescu Tăriceanu și ministrului Administrațiilor și Internelor, Vasile Blaga, în care anunță că, începînd cu data de 12 ianuarie a.c., încetează orice relație cu Instituția Prefectului Județului Vrancea și implicit cu reprezentanții legali ai acestei instituții, pînă cînd subprefectul Dragoș Mircea nu va fi demis. În memoriu, primarii susțin că decizia a fost luată după ce s-a constatat că subprefectul face în continuare politică și nu respectă Codul înaltului funcționar public, care interzice în mod explicit acest lucru. „Nu voi merge la nici o acțiune a Prefecturii pînă cînd subprefectul Mircea Dragoș nu-și cere scuze pentru comportamentul avut față de primarul din Nereju. De asemenea, sînt supărat pe domnul prefect pentru că a demontat placa comemorativă din fața Prefecturii. Indiferent cine a montat acea placă prefectul nu trebuia să o demonteze. Putea cel mult să ceară intrarea în legalitate și nu să recurgă la un gest așa de urît. Dar nu înseamnă că atunci cînd îmi sînt solicitate informări sau documente de către Prefectura Vrancea nu o voi face deoarece sînt obligat de lege”, a spus primarul din Bolotești, Åžtefan Sîchin. Primarul din Garoafa, Gheorghe Maghiaru a spus că va relua colaborarea cu Prefectura cînd va primi un răspuns la memoriul semnat de cei 64 de primari. „Am semnat acea scrisoare în care am spus că întrerupem orice legătură cu Prefectura pînă nu se rezolvă ce am solicitat în scris, cei 64 de primari semnnatari ai scrisorii. Pînă atunci rămîne valabil ce am hotărît în acea scrisoare”, a spus primarul Gheorghe Maghiaru. „Poate că Mircea Dragoș nu știe că trăim în secolul 21” La rîndul său, primarul din Gugești, Vasile Vatră a declarat: „Motivul este comun la toți primarii absenți. Nu am primit nici un răspuns la scrisoarea noastră, iar prefectul de Vrancea nu a luat nici o poziție oficială vizavi de comportamentul subprefectului Mircea Dragoș. Continuăm protestul pînă primim un răspuns de la Ministerul Administrației și Internelor la memoriul înaintat de cei 64 de primari. Dacă noi, primarii, răspundem la orice hîrtiuță trimisă de cetățeni, iar MAI nu răspunde la o scrisoare semnată de 64 de primari înseamnă că cei de la Prefectura Vrancea și MAI au o mare problemă de comunicare”. Aceeași poziție a avut-o și președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan. „Vom relua relațiile de colaborare cu Prefectura cînd prefectul Ion Oprea va înceta să facă politică, cînd va renunța la acțiunile premeditate de hărțuire a celor 65 de primari ai municipiilor, orașelor și comunelor județului Vrancea, membri ai partidului Social Democrat, cînd va renunța să emită ordine ilegale și abuzive, cînd nu va mai folosi instituția Poliției ca un mijloc de represiune împotriva celor care nu sînt membri ai PNL-PD și cînd va înțelege că orice tip de colaborare instituțională se bazează pe respect reciproc, pe respectarea promisiunilor, pe fapte în folosul cetățenilor și nu pe vorbe. De un an și două luni nu au făcut absolut nimic pentru cetățenii județului Vrancea. Tot ceea ce s-a întîmplat în județul nostru de la venirea PNL-PD la putere înseamnă doar scandal și circ fără pîine și stă zugrăvit în declarația pe care v-am dat-o mai sus. Cetățenii județului Vrancea știu foarte bine aceste lucruri și văd modul în care viața lor se degradează de la o zi la alta. Nu ne mai putem ascunde în spatele comunicatelor de presă în care prefectul invocă în mod fals respectarea legii, în condițiile în care domnia sa o încalcă sistematic. Acest lucru îmi jignește inteligența atît mie cît și cetățenilor județului nostru”, a spus Marian Oprișan. Prefectul susține că primarii absenți au încălcat legea În loc să ia notă de gravitatea situației și să analizeze cauzele care au dus la situația ca primarii să absenteze în masă de la ședința Comisiei Consultative, prefectul Ion Oprea s-a grăbit să declare că edilii locali au încălcat Legea administrației publice locale. „Pentru mine este foarte clar că cei care nu au dorit să vină la ședința de astăzi nu au făcut decît să încalce legea 215. Convocarea Comisiei Consultative se face o dată la două luni sau ori de cîte ori este nevoie”, a afirmat prefectul Ion Oprea. El a recunoscut totuși că că între Prefectură, Consiliul Județean și autoritățile locale nu există relații de subordonare. „Trăim într-un stat de drept, fiecare avem atribuții foarte precise. Ce înseamnă să sancționezi un primar?”, s-a întrebat prefectul Oprea. Prefectul a spus că ușa Prefecturii a fost deschisă pentru toți primarii, iar o parte dintre aceștia au și primit sprijin din partea instituției pe care o conduce. Spijinul nu s-a concretizat însă și într-un răspuns la memoriul semant de 64 din cei 72 de primari vrînceni. Prefectul de Vrancea nu a exclus ca relațiile dintre Consiliul Județean și Prefectură să se „inflameze”. „În condițiile în care Consiliul Județean nu a vrut să participe la această ședință, categoric avem de a face cu o inflamare interinstituțională între cele două instituții”, a spus Ion Oprea, fără a veni însă cu o soluție pentru rezolvarea acestei situații, soluție care ar putea consta într-o luare de poziție față de scandalul provocat de subprefectul Mircea Dragoș la Nereju. Oprea a precizat că va convoca din nou Comisia Consultativă. Profectul „apolitic” a luat decizii politice Prefectul Ion Oprea se află într-o situație nu tocmai de invidiat tocmai datorită deciziilor luate la solicitare politică. Prefectul Oprea a emis cinci ordine care au fost anulate în instanță, ceea ce spune foarte mult despre temeiul legal în care au fost întocmite. De asemenea, el nu a avut nici o poziție oficială față de subalternul său, subprefectul Mircea Dragoș care l-a amenințat și înjurat pe primarul din Nereju, în condițiile în care 64 de primari au depus memorii la Prefectură, Ministerul Administrației și Internelor și la Guvern, în care spun că vor boicota relația cu Prefectura, fapt fără precedent în istoria contemporană a țării noastre. Mai mult, prefectul Oprea a inflamat și mai mult spiritele cînd a ordonat demontarea plăcii aniversare care marca 145 de ani de la Unirea Principatelor, pe motiv că nu are autorizație de construcție și aviz de la Cultură. Apropiați ai prefectului Oprea spun însă că adevăratul motiv este altul. Pe placă scria că a fost dezvelită în prezența fostului prim-ministru al Guvernului PSD, Adrian Năstase și tocmai de aceea a fost demontată. Åži acest ordin al prefectului este o dovadă clară că răspunde la comenzile politice ale Alianței D.A..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?