Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

NUP în dosarul Gugeşti


După mai bine de un an de cercetări, procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Vrancea au clasat dosarul exploziei de la Gugești, deoarece nu există vreun inculpat. În urma anchetelor efectuate și a pozițiilor exprimate de mai mulți experți din domeniu, procurorul care s-a ocupat de dosar a ajuns la concluzia că accidentul feroviar de la Gugești, produs pe 14 august 2004, s-a datorat ruperii unei boghiu. Drept urmare, judecătorii vor fi, în eventualitatea unui proces civil, cei care vor stabili cu exactitate cine se face vinovat de acest nefericit eveniment. De asemenea, s-a stabilit că transportul de combustibil era perfect legal, neavînd nici o legătură cu vreun partid politic, așa cum s-a speculat în presă la data respectivă. „Nu a fost nici o persoană învinuită, urmărirea penală a început față de o faptă. Clasarea cauzei s-a făcut pe caz fortuit, adică imprevizibil pentru oameni, caz în care răspunderea penală nu poate opera. Cazul fortuit nu absolvă însă de răspunderea civilă, judecătorii fiind cei care pot stabili cine este vinovat de producerea accidentului. Cert este că accidentul s-a produs din cauza ruperii unui boghiu, judecătorii urmînd să stabilească, dacă se ajunge la proces, cine este vinovat: societatea din Balș, care a produs boghiurile sau cea din Turnu Severin, care a modificat capacitatea vagonului”, a precizat procurorul Attila Santa, care s-a ocupat de acest dosar. Anchetatorii au aflat care a fost traseul garniturii de tren, stabilind totodată că starea infrastructurii feroviare nu a avut nici un cuvînt de spus în producerea accidentului și apoi a exploziei, în care 7 pompieri au fost răniți. De asemenea, nici viteza trenului, de 64 km/h, nu a fost o cauză a accidentului. Trenul, avînd 34 de vagoane, a plecat încărcat atît cu motorină cît și cu benzină de la rafinăria Borzești, iar cînd a ajuns în stația CFR Adjud a fost verificat de mai multe ori. „S-a constatat că la anumite vagoane au existat probleme la sistemul de frînare, probleme destul de des întîlnite. În acel moment s-a suspendat frînarea automată la 8 vagoane, ceea ce nu a fost o problemă avînd în vedere că trenul avea 34 de vagoane. Cînd a ajuns în stația Focșani, s-a făcut încă o revizie, după care trenul a plecat spre București. Cînd a trecut prin halta Cotești, impegatul de mișcare a observat scîntei la roțile unui vagon, atunci s-a luat legătura cu mecanicul de locomotivă care a oprit de urgență trenul. S-a făcut încă o verificare a întregii garnituri, după care trenul a plecat mai departe. La intrarea în stația Gugești s-a semnalat un zgomot puternic și scîntei, și din nou s-a decis orpirea trenului. În timp ce mecanicul făcea manevrele premergătoare opririi, s-a rupt osia unui vagon, care a și deraiat”, a mai spus Attila Santa. Boghiul fusese verificat Demn de remarcat este faptul că în data de 6 august 2004, cu o săptămînă înainte de producerea accidentului, boghiul cu pricina a fost verificat cu un aparat ultrasonic, care a stabilit că nu avea probleme de fabricație. Valoarea totală a pagubelor, în urma exploziei, s-a cifrat în jurul sumei de 26 miliarde lei, societățile păgubite fiind Regionala Galați, SNTFM CFR transport marfă, Comcereal Focșani și societatea Meva din Turnu Severin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?