Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

Şef de post surprins la cîrciumă


Åžeful de post din comuna Străoane, Laurențiu Gheorghiu a fost fotografiat într-o cîrciumă din comună, în uniformă, în timp ce se ridica de la masa. În fața sa se află două sticle de băutură, semn că polițistul nu a consumat suc. Fotografia a fost făcută de o femeie care susține că șeful de post bea cot la cot cu fostul ei soț care îi face tot felul de mizerii. Mirela Robu a intentat divorț în urmă cu două săptămîni. Din acel moment fostul soț, Costel a început să-i facă tot felul de mizerii, încercînd s-o determine să-i încredințeze custodia fetiței de 8 ani. Mirela Robu îl acuză și pe șeful de post că nu intervine în acest caz, deși l-a anunțat în nenumărate rînduri. Ea motivează că cei doi sînt prieteni buni, mergînd împreună prin cîrciumi. Mirela Robu (26 ani), din comua Străoane susține că este hărțuită de fostul soț, Costel Robu (39 ani), fără ca polițiștii să miște vreun deget. Din spusele femeii, se pare că bărbatul bea foarte mult, fapt ce a făcut-o să ceară divorțul. La rîndul său, acesta a început să-i facă tot felul de necazuri, mergînd pînă acolo încît a cerut patronului la care lucrează s-o concedieze. „Am probleme în fiecare zi cu el. Mă urmărește continuu și mă amenință cu moartea. Chiar acum două zile a venit la locul meu de muncă și a vorbit cu patronul să mă dea afară, pe motiv că aș fura bani de la societatea unde lucrez. Am făcut reclamație la postul de Poliție din localitate, însă nici acolo nu am găsit vreo rezolvare. El vrea copilul și bunurile pe care le-am cupărat cu banii mei și la care încă plătesc rate”, a declarat Mirela Robu. Incidentul care a pus și mai mult paie pe foc și care a provocat-o pe femeie să depună încă o reclamație la Poliție s-a petrecut vineri seara. Costel Robu a ieșit în întîmpinarea ei și a strîns-o de gît. „Doar ce am ieșit din magazin, că el a venit la mine și m-a luat de gît. Mi-a spus: «eu te omor și gata… scap de tine». Am reușit să mă feresc după o mașină și astfel am scăpat din mîinile lui. Au fost și martori care mi-au spus că mă vor susține dar, în momentul în care au dat declarație la Poliție, nu au confirmat nimic”, a mai spus Mirela Robu. Reporterii noștri au încercat să afle și opinia lui Costel Robu însă acesta nu era la domiciliu. În schimb, Dumitru Robu, tatăl acuzatului, îl apără, spunînd că acesta nu este vinovat de nimic. „Ce să mai vorbim despre nora mea. Ea a făcut atît rău, de nici nu mai știu. I-a furat calculatorul și mașina de spălat copilului meu. Părerea mea este că cea mai mare vină o are cuscra, care, ca orice soacră, își bagă coada acolo unde nu-i fierbe oala. Eu nu m-am băgat în casa lor dar din ceea ce mi-a spus Costel se pare că viața între ei nu era chiar așa de roz”, a povestit Dumitru Robu. „Åžeful de post stă în bar și bea cu fostul meu soț” Reclamațiile depuse de Mirela la Postul de Poliție Străoane nu sînt singurele pe numele fostului ei soț. Åži fratele femeii susține că a fost bătut de Costel. În schimb, polițistul din comună nu a făcut nimic. Femeia a aflat de ce abia cînd și-a căutat fostul soț și la găsit într-un bar, la o bere, chiar cu șeful de post. Femeia chiar a reușit să-l imortalizeze pe polițist, în ținuta militară, cu mai multe beri în față. „M-am dus la barul din localitate și l-am găsit pe fostul meu soț la o masă, alături de șeful de post, înconjurați de sticle de bere. Cînd l-am întrebat pe polițist ce are de gînd să facă, mi-a spus: «mi-am terminat programul pe ziua de azi. Ce vrei să-i fac». Oare, omul legii în uniformă fiind, are liber la ora 5 după amiaza”, se întreba Mirela Robu. Åžeful de post s-a apărat spunînd că nu era la „o bere” cu Robu Costel și că nici măcar nu îi este prieten acestuia. „Este adevărat că am fost în acea seară în bar ,dar eram în afara programului de lucru. Pe deasupra, nici măcar nu am băut. M-am așezat la masă și am salutat pe cîțiva tovarăși. Am văzut-o că îmi face poze și am întrebat-o de ce face acest lucru, însă nu m-am dus după ea să o trag la răspundere. Cît despre reclamațiile făcute la adresa lui Costel Robu, acestea sînt nefondate și nici măcar nu sînt dovezi care să susțină spusele femeii”, a declarat agentul Laurențiu Gheorghiu, fără să spună dacă a dat curs plîngerilor depuse împotriva lui Costel Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?