A fost dat publicității Sondajul CURS din perioada 26 noiembrie – 1 decembrie 2005. Dinamica intențiilor de vot aduce pentru unii o surpriză: procentul însemnat de care beneficiază Partidul România Mare. Spunem, pentru unii, deoarece ascensiunea PRM e un fapt prezent de mai multă vreme pe scena noastră politică. Din varii motive, între care se numără și războiul păgubos purtat de Corneliu Vadim Tudor cu toată lumea, institutele de specialitate au ascuns pînă acum cota adevărată a PRM în plan electoral. La rîndu-i, presa, și ea victima umorilor lui CV Tudor, s-a străduit din toată ființa să minimalizeze prin ridiculizarea prestația PRM din acest an. Creșterea PRM în sondaje e însă o realitate care depășește cu mult simplele radiografii electorale. Ca și în vremea guvernării CDR, partide și politicieni trebuie să ia seamă la această realitate și, mai ales, să-i caute explicațiile. Pentru că sporul înregistrat de partidul lui Vadim nu provine atît din prestația bună a PRM, cît mai ales din prestația deficientă a celorlalte partide. A PSD mai ales. De a lungul tranziției noastre postdecembriste, cele două formațiuni au fost unite printr-un soi de vase comunicante. La granița dintre PRM și PSD, există de o parte și de alta un electorat cu puternice tendințe de a trece hotarele în funcție de conjuncturi. În noiembrie 2005, asistăm, potrivit sondajului CURS, la o deplasare de electorat de graniță dinspre PSD spre PRM. Unii ar fi tentanți să pună acest fapt exclusiv pe seama frămîntărilor din fostul partid de guvernămînt. Disensiunile interne din PSD, agravate și de o mediatizare cu tendință, explică scăderea PSD în sondaje în favoarea PRM. Nu însă întrutotul. O altă explicație trebuie căutată în prestația PSD din ultimul timp ca formațiune de Opoziție. Într-o serie de chestiuni ale realității, PSD nu s-a detașat ca autentic partid de Opoziție, dar mai ales ca un autentic partid de stînga. Scandalul Închisorilor CIA ar fi impus din partea PSD o poziție categorică. În toată lumea, formațiunile de stînga sunt nițel antiamericane , dar mai ales extrem de sensibile la semnalele privind încălcare drepturilor omului. PSD nu numai că nu s-a exprimat critic în această chestiune, dar, mai mult, s-a complăcut într-o sprijinire fățișă a președintelui Traian Băsescu. Electoratul de graniță a migrat rapid la PRM, partid care a luat o poziție tranșantă împotriva Închisorilor CIA prin vocea lui Corneliu Vadim Tudor. Poziții neclare, rod al unor negustorii cu Puterea, mai precis cu PNL, a avut PSD și în alte chestiuni ale momentului. Ca, de exemplu, votarea Bugetului pe 2006. Din motive care ne scapă, din decembrie 2004 și pînă acum PSD n-a avut atitudini radicale împotriva Puterii, cel puțin de tăria atitudinilor asumate de PNL și PD pe vremea cînd erau în Opoziție. Atitudinea scăldată costă în politică. Sunt conștienți de asta, oare, liderii PSD?
