Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

Netanyahu sugerează atacuri asupra instalaţiilor nucleare iraniene


Fostul premier israelian Benjamin Netanyahu a sugerat, ieri, că, în cazul în care va cîștiga alegerile generale programate pentru luna martie, va lansa atacuri asupra instalațiilor nucleare iraniene. Netanyahu, care va deveni probabil candidatul Likud la aceste alegeri, a apreciat că Israelul trebuie „să acționeze în spiritul” fostului premier Menahem Begin, care a ordonat atacurile aeriene asupra centralei nucleare irakiene Osirak în 1981. „Consider că evoluția programului nuclear iranian constituie o amenințare majoră pentru Israel și reprezintă un pericol grav pentru viitorul statului nostru”, a spus el. „Israelul trebuie să facă totul pentru a împiedica Iranul să reprezinte o amenințare nucleară”, a adăugat Netanyahu. Åžeful Statului Major israelian, Dan Halouz, afirmase, la sfîrșitul săptămînii trecute, că eforturile diplomatice avînd drept scop blocarea programului militar iranian sînt sortite eșecului, dar opțiunea militară nu este încă luată în considerare. Israelul acuză Iranul că încearcă să obțină arme nucleare, sub acoperirea unui program atomic civil, temerile israeliene fiind intensificate de recentul apel al președintelui iranian Mahmud Ahmadinejad pentru „ștergerea de pe hartă a Israelului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?