Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Asistenţii personali somează autorităţile să le dea salariile


O mare parte din cei 87 de asistenții personali ai persoanelor cu handicap din Mărășești s-au adunat ieri în fața Primăriei orașului, ca să protesteze pentru faptul că din luna mai a.c., nu și-au mai primit salariile cuvenite. Disperați că nu mai au nici o posibilitate de a se întreține nici pe ei, nici persoanele cu dizabilități pe care le îngrijesc, oamenii au somat Primăria să le dea banii cuveniți, altfel vor recurge la instanță. „Nu mai putem ! Cu ce să ne întreținem ? Nu ne putem angaja nici în altă parte, pentru că nu ne putem lăsa singuri copiii cu handicap ! Statul își bate joc de noi, ne înfometează, ne condamnă la moarte !”, a spus unul dintre manifestanții veniți ieri în fața Primăriei Mărășești. Printre oamenii revoltați, angajați ca asitenți personali, era prezent și Aurel Stoica, tatăl băiețelului operat de Tetralogie „Fallot” cu care nu poate ajunge la control tocmai din cauza lipsei oricăror resurse financiare. Bietul om nu știe încotro să se mai îndrepte, la ce uși să mai bată, să facă rost de banii de drum pînă la Clinica de cardiologie din Tîrgu Mureș, unde copilul are programare la control de specialitate. Contactat de reporterii noștri, Emilian Brașov, primarul Mărășeștiului, și-a exprimat regretul pentru această situație care spune că nu i se datorează și pe care a încercat să o rezolve. „În fiecare zi acești oameni vin în fața primăriei și-și cer salariile fiecare în felul său : unii civilizat, alții cu voce ridicată. Eu îi cred că sînt într-o situație disperată, din luna mai nu și-au mai primit salariile dar nu eu sînt vinovat pentru acest lucru. Ce sa fac, pentru că sînt primar, trebuie să suport consecințele repartizării fondurilor pentru fiecare categorie și înjurăturile aferente. Le-am explicat că pînă nu vine rectificarea nu avem ce face dar oamenii sînt supărați, spun că nu-i interesează și că-și vor salariile pentru că nu mai au din ce să trăiască. Am făcut demersuri și în scris, am fost și personal atît la Consiliul Județean cît și la Prefectură. Am obținut numai promisiuni”, a declarat primarul Emilian Brașov. De menționat că din cei 87de asistenți personali din Mărășești, 73 reprezintă însoțitori ai bolnavilor SIDA. Situația lor se repercutează implicit și asupra persoanelor pe care le îngrijesc, care, este bine știut că au nevoie de alimentație bogată în vitamine și nu numai. Reamintim cititorilor că în județul nostru se chinuie să supraviețuiască 1329 de oameni angajați la primăriile din Vrancea ca asistenți personali ai persoanelor cu handicap. Cea mai mare parte dintre aceștia nu și-au mai primit drepturile bănești încă din lunile aprilie-mai a.c. iar sumele restante aferente salariilor ce li se cuvin se ridică la 49 miliarde lei. Cu toate că situația acestor vrînceni condamnați la foame a ajuns demult la urechile Guvernului, pînă în prezent nu s-a luat nici o masură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?