Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

Ruşanu şi Săpunaru au chemat la ordine şefii instituţiilor publice


Åžefii instituțiilor descentralizate au fost chemați ieri seară, la ordine, de către liderii PNL. Depolitizarea institițiilor publice, numirea pe criterii de profesionalism s-au dovedit încă o dată a fi, vorbe în vînt. De la șeful Finanțelor Publice și pînă la cel al Învățămîntului, toți cei ajunși în fruntea instituțiilor publice cu sprijinul PNL, au răspuns la chemarea politică. Chiar președintele PNL Vrancea, deputatul Corneliu Momanu a declarat că acestora li s-a atras atenția ca nu cumva să miște în front. Åžedința liberalilor din instituțiile publice a fost condusă de Dan Radu Rușanu, vicepreședintele PNL, mandatat de conducerea centrală să se ocupe de organizația PNL Vrancea pînă la data alegerilor interne, care vor avea loc în data de 26 noiembrie. Întîlnirea a început la ora 16.30 și s-a încheiat după mai bine de două ore, cînd, rînd pe rînd, au ieșit din sediul PNL, șefii Finanțelor Publice, Eugen Ciorici, Direcției Silvice, Laurențiu Dumitrache, DSP, Cozma Dima, Direcției Sanitar Veterinare, Luigi Munteanu, ISJ, Dan Popoiu, directorul adjunct al Oficiului Județean de Consultanță Agricolă Carmen Popescu. Pînă și Paraschiv Usturoiu, autoproclamat reprezentant al societății civile, a răspuns prezent convocării de la PNL. Din peisaj nu a lipsit nici subprefectul Dragoș Mircea, care a sosit cu o întîrziere de o oră. Contactați de reporterii noștri, șefii instituțiilor statului, mulți dintre ei funcționari publici, obligați prin lege să nu-și manifeste public adeziunea politică, au încercat să ascundă faptul că au răspuns chemării la ordine a șefilor PNL. Directorul general al Direcției Finanțelor Publice, Eugen Ciorici a spus că a trecut doar întîmplător pe la PNL. „Am trecut pur și simplu întîmplător pe la sediul PNL. Nu am fost chemat de nimeni acolo și am stat numai patru-cinci minute”, a spus Eugen Ciorici. Numai că cele „patru-cinci minute”, au fost în realitate două ore, reporterii noștri văzîndu-l intrînd în sediul PNL la 16.30 și ieșind la 18.30. Inspectorul general al ISJ, Dănuț Popoiu a încercat și el să ascundă adevăratul scop al vizitei pe înserate, la sediul PNL Vrancea. „Am vrut să văd care sînt condițiile pentru a deveni membru de partid”, a spus Popoiu. Pentru a arăta cît de atașat este de liberalismul practicat de Săpunaru & Co., Popoiu a zăbovit în sediul PNL Vrancea nu mai puțin de două ore. El nu a primit informațiile privind beneficiile pe care i le poate aduce intrarea în PNL oricum, ci la aceeași masă cu ceilalți șefi de instituții convocați la sediul PNL și supervizați de Rușanu, Momanu și Săpunaru. „Åžefii de instituții să nu uite că au fost propuși de PNL” Directorul DSV, Luigi Munteanu consideră că nu e nici o problemă dacă participă la comandamentele șefilor săi politici. „Care e problema? Sînt un simplu membru al PNL și pot participa la ședințe de acest fel deoarece legea nu-mi interzicea cest lucru. A fost o discuție pur politică despre alegerile interne din organizație”, a spus Luigi Munteanu. Contactat de reporterii noștri, președintele PNL Vrancea a spus că șefii de instituții publice au fost chemați la dorința expresă a vicepreședintelui PNL, Dan Radu Rușanu. „Am convocat șefii de instituții pentru că domnul vicepreședinte Rușanu a vrut să-i cunoască și să le spună că trebuie să fie profesioniști, să fie corecți, să-și facă datoria și să nu uite că au fost propuși să ocupe aceste funcții de PNL”, a spus președintele PNL Vrancea, Corneliu Momanu. Cum ar veni, dacă uită vreunul, i s-ar putea aduce aminte, la o adică, cu demiterea. Pînă la urmă, algoritmul contează, iar PNL-iști care să-și dorească funcții de conducere se găsesc oricînd. Momanu nu a precizat dacă șefii de instituții trebuie să-și facă datoria ca funcționari sau ca membri de partid, să fie corecți respectînd obligațiile ce le revin ca directori sau ca liberali. După cîte se vede însă, politica este parte integrantă a fișei de post, iar politizarea instituțiilor publice, blamată în campania electorală, a devenit scopul PNL și al coaliției de guvernare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?