Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

ÎNTÎMPLĂRI neADEVĂRATE


– Poliția și-a tras închizători cu cifru la ambele intrări în sediu, atît la județ cît și la municipiu. Astfel, nimeni nu mai poate trece de ofițerul de serviciu dacă nu cunoaște codul de acces sau dacă nu este însoțit de cineva care îl știe. Nu credem că șeful IJP, Viorel Åžerbănoiu a luat decizia de a-și fereca subordonații de frica hoților sau a tîlharilor, mai ales că am auzit în ultimele nouă lui s-au înmulțit cazurile de tîlhărie și furturi. Sîntem siguri că el a făcut acest lucru pentru că prea multă lume circula prin zonă și doar intrarea în sediul Poliției nu este poarta de la ISEH. Indiferent cum ar fi, de teama hoților dau a altcuiva, cert este că în sediul Poliției Județene nu se poate intra decît pe baza codului de acces secret: „2-0-0-5-Enter”. Na, că am scăpat-o și pe asta. Iar o să spună unii că sînt scurgeri de la SRI. – Nu credem că o anumită publicație, condusă de un anumit fost electrician a încasat o anumită sumă în euroi, pentru un anumit anunț de publicitar, prin care un anumit șef de pe un anumit șantier din Boțîrlău voia să angajeze anumiți lucrători, pentru ca să nu spună nimic despre un anumit scandal în care anumiți muncitori îl acuzau pe anumitul șef de șatier că nu le plătește anumite salarii. Sîntem siguri că aici nu este vorba de un anumit aranjament, prin care anumita publicație s-a băgat să spele o anumită parte anatomică a anumitului șef de șantier, luată la șuturi de anumiții muncitori care nu și-au primit anumite salarii. Nu credem că acesta este și scopul unui anumit articol în care se arăta cum un anumit sinistrat nu va mai dormi într-un anumit cort la iarnă, pentru că o anumită firmă angajată de un anumit guvern îi va construi o anumită casă. – Ca să se oftice cîrcotașii vă anunțăm că miercuri (mîine – n. a. ) Clement Mocanu va inagura în prezența ministrului Gheorghe Dobre, băiatul care a dat drumul minerilor în ’90 spre București, două case din cele 140 pe care ar trebui să le ridice Guvernul la Boțîrlău. Dacă nu ar fi vorba de un așa moment solemn, mai că ne-am cocoșa de rîs, dat fiind că, pe lîngă faptul că sînt doar două, casele la care ministrul Dobre, băiatul care a dat drumul minerilor spre București în ’90, va tăia panglica, nici măcar nu sînt gata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?