Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

„Politicianul român îşi face democraţia cu bîta“


Mircea Toma, președintele Agenției de Monitorizare a Presei „Academia Cațavencu” dezaprobă declarațiile senatorului PD Jan Vraciu care a declarat că a venit momentul să desființeze „Monitorul de Vrancea”. El a arătat că, din păcate, odată ce ajung la putere, politicienii români au tendința de a-și instaura propria democrație, cu bîta. La rîndul său, senatorul Angel Tîlvăr, consideră că Jan Vraciu a făcut asemenea declarație pe fondul lipsei de experiență sau la nervi. El și-a cerut scuze pentru ieșirea colegului său de Senat. Declarațiile lui Jan Vraciu nu au scăpat nici președintelui Comisiei pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă din Senat, Adrian Păunescu. În schimb, de negăsit a fost președintele Partidului Democrat, Emil Boc, deși i-am transmis prin intermediul unei colaboratoare de-a domniei sale de la Primăria Cluj că dorim un punct de vedere oficial din partea sa. Mircea Toma, președintele Agenției de Monitorizare a Presei „Academia Cațavencu” dezaprobă declarațiile senatorului PD Jan Vraciu care a declarat că a venit momentul să desființeze „Monitorul de Vrancea”. Mircea Toma a afirmat că, din păcate sistemul democratic românesc nu a ajuns la maturitate și de aceea, odată ajunși la putere, politicienii iau bîta în încercarea de a-și instaura propria democrație. „În cazul în care este adevărat este foarte grav. Societatea românească are un proces de maturizare democratică foarte lent. Relația politicieni – presă și înțelegerea libertății de exprimare ca paradigmă a democrației suferă încă în Vrancea”, a declarat Mircea Toma. Președintele Agenției de Monitorizare a Presei a subliniat că pentru politicienii români, indiferent din ce partid ar fi, democrația înseamnă a-i înlocui pe cei dinainte cu apropiații săi. „Poziția de politician de opoziție care își acuză adversarii politici de abuzuri în relația cu presa este confortabilă. Odată ajuns întrucîtva la putere, politicianul român, PD, PNL, UDMR sau PSD lasă baltă delicatețurile și ia bîta ca să-și facă democrația cu mîna lui. Pentru el, democrația înseamnă, însă, «îi schimbăm pe ai voștri cu ai noștri», înlocuind ziarul vostru cu al lor. Privind acest spectacol cred că a venit timpul ca ziariștii să înțeleagă faptul că este mai profitabil să fie înscriși în Partidul Ziariștilor, decît să fie parteneri cu vreunul dintre acești «democrați»”, a arătat arătat Mircea Toma. „Numai cineva fără experiență sau sub imperiul nervilor poate să amenințe presa” Senatorul de Vrancea, Angel Tîlvăr și-a scuzat colegul, spunînd că declarațiile prin care și-a exprimat intenția de a desființa Monitorul de Vrancea se datorează lipsei de experiență sau nervilor care au cedat. Drept urmare, Angel Tîlvăr a ținut să-și ceară scuze, în numele colegului său de Senat, Jan Vraciu. „În primul rînd refuz să cred că lucrul acesta este adevărat deoarece numai cineva fără experiență sau sub imperiul nervilor poate să amenințe presa, unul dintre pilonii de bază ai democrației. Dacă este adevărat, în calitate de senator, coleg al lui Jan Vraciu, doresc să cer scuze presei pentru acest incident care sper să fie singular. Sînt sigur că în aceste momente chiar și Jan Vraciu regretă că a avut o asemenea ieșire”, a spus senatorul Tîlvăr. Angel Tîlvăr și-a exprimat încrederea că relațiile dintre presă și partidele politice se vor normaliza, indiferent că este vorba de oopziție sau putere. „În ceea ce mă privește, cred cu tărie într-o relație normală între partidele politice și presă, indiferent dacă sînt în opoziție sau la putere”, ne-a declarat senatorul PSD, Angel Tîlvăr. Declarațiile lui Vraciu temă de lucru la comisia senatorială pentru mass-media Declarațiile lui Jan Vraciu nu i-au scăpat nici președinteului Comisiei pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă, Adrian Păunescu. Senatorul a apreciat că nimeni nu are dreptul să suprime o publicație, chiar dacă nu este de accord cu ceea ce scrie. „Fiecare om se poate apăra, atunci cînd consideră că îi sînt lezate interesele, conform legilor acestei țări. Conform Constituției, nimeni nu are dreptul să ceară interzicerea unui ziar, chiar dacă nu-i convine ceea ce se scrie despre el. Asemenea accese de autoritarism nu au ce căuta într-un stat democratic. Nu mi se pare normal ca un politician să-și schimbe poziția în funcție de situația în care se află, la putere sau în opoziție. Nu este corect să susții un anumit punct de vedere și să te declari un apărător al presei în momentul în care ești în opoziție, pentru ca apoi, odată ajuns la putere să ceri desființarea ziarelor care nu îți convin”, a afirmat Adrian Păunescu. El a precizat că în ciuda celor stipulate de Constituție, politicieni asemenea lui Jan Vraciu vor găsi alte căi prin care să-și ducă la îndeplinire planurile. „Din păcate, chiar și în situația în care, legal, Constituția prevede că nimeni nu poate închide un ziar, asemenea oameni vor căuta soluții derivate. Există mii de căi prin care poți crea probleme unei publicații, de la asmuțirea unor instituții împotriva ziariștilor, pînă la implicarea unor particulari care pot crea probleme în legătură cu tipărirea sau difuzarea”, a afirmat Adrian Păunescu. Senatorul Păunescu a anunțat că va prezenta situația de la Vrancea în cadrul comisiei pe care o conduce, urmînd să fie adoptată o declarație publică. Boc se ascunde ca să nu dea socoteală pentru declarațiile subalternului său Din păcate nu am reușit să prezentăm punctul de vedere al șefului politic al senatorului Jan Vraciu, Emil Boc. Deși i-am transmis prin intermediul unei colaboratoare de la Primăria Cluj Napoca, că dorim un punct de vedere oficial din partea PD, Emil Boc nu a mai răspuns la telefon. Aceasta în condițiile în care colaboratoarea domniei sale ne-a dat asigurări că „domnul președinte” va răspunde și va prezenta un punct de vedere oficial. Atitudinea președintelui PD seamănă mai curînd cu cea a unui struț care își ascunde capul în nisip atunci cînd simte pericolul, iar nu cu cea a unui lider politic responsabil. Probabil că lui Emil Boc îi vine foarte greu să găsească o justificare pentru declarațiile deosebit de grave ale subalternului său pe linie politică. Drept urmare a preferat să evite să-și precizeze poziția printr-o declarație tranșantă. Nu excludem nici cealaltă variantă, conform căreia, Emil Boc nu vorbește pentru că împărtășește părerea lui Jan Vraciu, aceea de a elimina orice ziar incomod, care dezvăluie afacerile dubioase ale baronilor PD. Reamintim că Jan Vraciu a declarat, oficial, într-o conferință de presă că a venit timpul ca actuala putere PNL-PD să desființeze „Monitorul de Vrancea”. Jan Vraciu a făcut aceste declarații în momentul în care a fost întrebat de implicarea sa în afacerea în urma căreia firma Saniflor va încasa aproape 5 miliarde de lei din reabilitarea a patru săli la școala și la grădinița din Vadu Roșca. „Ziarul Monitorul a fost tolerat dar nu se mai poate. Sînt niște limite care trec de orice. Aici nu mai poate fi vorba de democrație și libertate de expresie. A venit timpul să asanăm acest loc”, a declarat Jan Vraciu. Declarațiile sale reprezintă un atentat grav la libertatea de exprimare, un îndemn la eliminarea celor care au altă opinie decît cea oficială a PNL-PD și a ziariștilor incomozi care își fac treaba. În cazul de față, treaba ziariștilor „Monitorului de Vrancea” a fost de a vedea modul în care sînt cheltuiți banii publici alocați pentru refacerea școlilor din zonele sinistrate. Pentru că am arătat modul defectuos în care sînt folosiți acești bani, Jan Vraciu dorește să ne elimine. Pentru aceasta parlamentarul PD este dispus să încalce chiar și legea fundamentală a statului, Constituția potrivit căreia „nici o publicație nu poate fi suprimată”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?