Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Directorul şcolii Vintileasca va fi înlocuit cu nevasta primarului PNL


Singura unitate de învățămînt din județ care la ora aceasta nu are director este școala din Vintileasca. Aceasta, după ce ISJ a refuzat să-i prelungească delegația profesorului pensionar Pompiliu Noapteș cu încă un an și nu a numit pe altcineva în funcție. Åžeful ISJ, Dan Popoiu susține că nu are nimic să-i reproșeze ex-directorului Pompiliu Noapteș . „Nu găsesc cuvintele pentru a-i mulțumi acestui om deosebit numit Pompilu Noapteș, pentru care școala înseamnă totul. Am fost în vizită la această unitate de învățămînt și am rămas mut. Nu mi-a venit a crede că a putut face atît de mult pentru școală, copii și comunitate. Cînd trec pe lîngă dumnealui, cu stimă îmi ridic pălăria. Nu știu cîți sînt ca el în județul Vrancea, dar sigur îi pot număra pe degete. Am de gînd să-i ofer o diplomă pentru întrega sa activitate dedicată învățămîntului vrîncean”, a declarat Dan Popoiu. Cu toate acestea, conducerea ISJ intenționează să o numească în locul lui Pompiliu Noapteș pe învățătoarea Stana Georgescu, soția primarului liberal Marian Georgescu. Or pentru a fi director, aceasta ar trebui să renunțe la o parte din ore, ceea ce nu se poate în cazul învățătorilor. Drept urmare, pentru ca soția liberalului să poată fi numită director, conducerea ISJ i-a oferit cîteva ore de limba franceză. „La Vintileasca deocamdată nu am stabilit nimic. Doamna Georgescu care era nominalizată pe această funcție a fost plecată cu copii într-o tabără și nu am putut discuta cu dumneaei. Rămîne să stabilim cît mai repede și acest aspect”, a declarat Carmina Corbeanu, inspector general adjunct în cadrul ISJ. Situația de la Vintileasca demontrează clar că numirile în funcții de conducere la școlile din județ se fac pe criterii politice, la fel ca în întreaga țară, iar nu în funcție de calități și activitatea desfășurată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?