Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

ÎNTÎMPLĂRI neADEVĂRATE


– Nu este adevărat că vreo doi consilieri locali ai PNL-PD i-au cerut șpagă doctorului Constantin Buză ca să fie de acord ca Primăria să-i încredințeze spațiul pe care și-l dispută cu doctorița Felicia Moise, soția lui Niki Moise de la Spitalul Județean. Åži dacă ei nu au cerut, nici Buză nu a avut de ce să-i refuze, astfel că cei doi-trei consilieri ai PNL-PD au votat așa cum le-a dictat conștiința. Åži în nici un caz conștiința lor nu se numește Niki Moise, Jan Vraciu, căruia glumeții îi mai spun Senatorul Vidanjă sau Nini Săpunaru. Iar soția lui Niki Moise a participat la ședința Consiliului Local nu ca să-i supravegheze pe cei care au votat, ci din spirit civic, pentru că dorea să vadă cum se desfășoară o ședință a Consiliului Local. Apropo, să știți că nici un membru al PNL-PD nu ia șpagă pentru că ei știu că este imoral. – Åži pentru că veni vorba de Felicia Moise, trebuie să precizăm că este medic și, datorită calităților deosebite, nu a soțului, să fim bine înțeleși, director la Centrul Medical Focșani. În această calitate, de medic și director, Felicia Moise redactează și semnează documente oficiale. Pînă aici, nimic de zis, este perfect. Problemele apar în momentul în care cel care primește documentele redactate și semnate „MEDIC DIRECTOR DR. MOISE FELICIA” le citește. În cazul de față, noi nu am putut să nu ne întrebăm cum a reușit să treacă de școala primară, gimnaziu, liceu, facultate, examen de licență și să mai ajungă și director, cineva care habar nu are regulile de bază ale limbii române și care scrie „a-ți sunat” în loc de „ați sunat” și nu o dată, ci de trei ori în trei propoziții. – Nu credem că Virgil Cristian, comisarul căruia îi plac merele ar fi fost săpat chiar de prietenul său Jan Vraciu, căruia glumeții îi spun Senatorul Vidanjă și de aceea nu a ajuns nici măcar șef la Biroul de Arme și Muniții din cadrul IJP. Nimeni nu l-a auzit pe Vraciu spunînd, la o masă prietenească, că Virgil Cristian este terminat ca și polițist și că nu mai are nici un rost să-l susțină pentru vreun post de conducere în IJP. Sîntem siguri că Vraciu nu a spus nimic de genul acesta și că este o simplă coincidență faptul că Virgil Cristian a pierdut concursul de ieri, deși pe la colțuri se vorbește că a avut nota cea mai mare: 9.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?