Catastrofa meteorologică a lovit din nou România. 23 de județe sunt sub ape. Așezări, drumuri distruse. Agoniseli pierdute cît ai clipi. Recoltă compromisă. A face față acestei năpaste presupune o autoritate centrală tare, capabilă să pună la lucru administrația. De vreun secol și ceva, de cînd România s-a trezit la modernitate, problema problemelor a reprezentat-o administrația. Dacă nu-l pui la treabă, dacă nu stai pe capul lui, funcționarul român o duce în dorul lelii. Guvernul Tăriceanu a pierdut examenul bunei administrări a țării încă de la inundațiile din aprilie-mai din acest an. Sigur, nici premierul, nici miniștrii nu pot înlocui digurile și nu pot alunga norii cu suflarea lor vitejească. Dar intrarea guvernului în alertă, prezența premierului, a demnitarilor la fața locului, constituirea unor celule de criză sunt semne pentru cel aflat în pericol că n-a rămas singur față în față cu sinistrul. Cabinetul Tăriceanu n-a făcut nimic din toate acestea. Asta în timpul calamităților. După, problemele sunt și mai mari. Refacerea gospodăriilor distruse, a drumurilor, revenirea vieții la normal cer eforturi bugetare deosebite, dar mai ales o consecvență de excepție în urmărirea măsurilor în practică. Nici aceasta n-a reușit guvernul Tăriceanu după primul val de inundații. La vremea respectivă, s-a pus proasta administrare a calamității pe seama lipsei de experiență a guvernului. Noul val a găsit țara mai rău ca niciodată. O criză politică artificială la București a paralizat pînă și administrarea proastă de pînă acum. Toată lumea e ocupată cu anticipatele. Liderii coaliției de guvernare își pierd nopțile dezbătînd nu cum să facă față nenorocirii, ci cum să cadă guvernul de două ori pentru a putea declanșa anticipate. Dar nu numai atît. În timp ce românii se confruntă cu apele, cu ploaia și cu noroiul, clasa politică se preocupă de altceva: de campania electorală. Å¢ara arde și politica se piaptănă.
