Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Serviciul militar nu va mai fi obligatoriu


Serviciului militar obligatoriu în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale va fi suspendat, de la 1 ianuarie 2007, urmînd ca armata să fie efectuată, pe bază de voluntariat, a decis Guvernul, ieri, printr-un proiect de lege. Proiectul de act normativ prevede că cetățenii români – bărbați sau femei – care îndeplinesc condițiile legale pot efectua, pe bază de voluntariat, orice formă a serviciului militar, fără discriminare. Totodată, începînd cu 1 ianuarie 2007, executarea serviciului obligatoriu în armată în calitate de militar în termen sau cu termen redus va fi suspendată. Ultima încorporare a recruților, pentru militarii în termen va fi în octombrie 2006, iar pentru militarii cu termen redus în iunie 2006. Pentru 2006, este prevăzut un număr de circa 12.000 încorporări. După 1 ianuarie 2007, bărbații care au cetățenie română se vor prezenta la centrele militare, la împlinirea vîrstei de 20 ani, numai pentru a fi luați în evidență. Pe durata stării de război, de mobilizare, precum și pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar în armată devine obligatorie pentru bărbați. Problema stagiului militar obligatoriu va fi discutată și cu reprezentanți ai Ministerului Administrației și Internelor, care ar intenționa însă să reglementeze separat, printr-un alt act normativ, serviciul militar obligatoriu în cadrul unităților de jandarmi și pompieri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?