Pe Marian Timofte, de șase anișori, din satul Poiana, comuna Vrîncioaia, toată lumea îl strigă Mirică. Åži toată lumea știe că este singurul suflețel din zonă despre care se poate spune că s-a născut a doua oară. Copilul a luat foc cu doi ani în urmă, în săptămîna mare a Paștelui, cînd a încercat să ia o coajă de mămăligă din ceaunul de pe sobă. Trupul lui a rămas plin de cicatrici încă nevindecate în totalitate, iar în loc de mîini are practic două bonturi din care medicii încearcă totuși să-i croiască niște degete. Pînă acum, micuțul a făcut 10 operații iar de acum înainte mai are de făcut Dumnezeu știe cîte! Copilașul și ceilalți trei frățiori ai lui au fost părăsiți de mamă și sînt actualmente în grija bunicii, încadrată în gradul I de handicap. Ca să poată redeveni un om normal, Mirică are mare nevoie de ajutorul nostru. De astăzi, „Monitorul de Vrancea” lansează o campanie de presă, pentru strîngerea fondurilor necesare operațiilor și medicației acestui băiețel. Oricine l-ar vedea măcar o singură dată pe Mirică, nu-l mai poate uita. Dacă imaginea trupușorului lui brăzdat de cicatrici și bonturile fără degețele te fac să întorci involuntar privirea, drăgălășenia chipului, inteligența vorbelor și înțelepciunea replicilor te îndeamnă să nu mai vrei să te desparți de acest copilaș niciodată. Pare că Dumnezeu însuși a hotărît așa: să-i dăruiască, în compensația hidoșeniei cicatricilor arsurilor căpătate nedrept, o minunăție de chip și un rîs vesel și optimist ce împrăștie pur și simplu lumină! Chiar dacă nu vă vine să credeți, Mirică strălucește! Se lipește, intră fără nici un efort sub pielea oricărui om, oricît de morocănos ar fi acesta! Merge la grădiniță și este curios să afle totul despre toți. Povestește cu plăcere și inocență despre sine și ia viața și nenorocirea care s-a abătut asupra lui cu o nonșalanță dezarmantă! Mirică este o minune de copil! Iar în fața puterii copilăriei lui, orice umbră de griji pălește! Pînă și bunica sa recunoaște că dacă băiatul n-ar fi avut asemenea fire, n-ar fi putut face față dramei cumplite începute în urmă cu doi ani și nesfîrșite nici astăzi… Ce s-a întîmplat Mirică a venit pe lume într-o familie nevoiașă, care încerca să facă față lipsurilor asemeni celorlalte familii de la munte. Într-o casă din lețuri lipite cu pămînt, din patru alocații și te miri ce cîștigat din munca cu ziua, trăiau șase persoane. În urmă cu doi ani, cînd s-a întîmplat nenorocirea, băiețelul fusese lăsat singur în casă, împreună cu frăiorii lui ce aveau, la vremea respectivă, 7, 6 și doi anișori iar Mirică, doar patru. „Mamă-sa a băgat un lemn mai lung în vatra sobei și a plecat. Pe copii i-a lăsat singuri în casă. Băiatul cel mare, Cristinel, era plecat la școală iar Felicia și Ana-Maria stăteau în pat. Mirică s-a dat jos și s-a dus să ia o coajă de mămăligă de pe ceaunul de poe sobă. Avea o cămășuță mai lungă pe el care a luat foc în momentul în care s-a aplecat să ajungă la ceaun”, povestește Stana Anghel, bunica micuțului. Åži Mirică ține minte momentele acelea. A uitat însă – sau a vrut să uite – toate momentele chinuitoare prin care a trecut ulterior. „Pe mine m-a prins focul și atunci Felicia a fugit la mamaia. Mamaia a venit și a aruncat o găleată de apă pe mine. M-a înfășurat cu o pătură și m-a dus la spital cu mașina. Nu m-a durut. Numai atunci m-a durut, cînd au tras asistentele bandajul. Că l-a tras tare!”, spune Mirică, de parcă ar fi fost vorba despre altcineva. Stana, bunica lui, crede însă că va visa toate nopțile vieții ei halul în care și-a găsit nepotul. „Cînd am ajuns era deja carbonizat. Era ca porcul de Crăciun, așa arsese. Cred că a încercat să-și stingă focul de pe cămășuță cu mînuțele și așa i-au ars. Nu mai avea degețelele. Arsese tot de la gît în jos. Dacă nu eram eu acasă, ar fi putut să ardă de vii toți copiii. Am ajuns cu Mirică la spital și am căzut…”, povestește Stana. Au urmat apoi luni de zile petrecute la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București, în care băiețelul a pendulat între viață și moarte. Lucica și Nelu, părinții lui, l-au vegheat tot timpul și au mulțumit cerului în clipa cînd li s-a spus că micuțul a fost salvat și îl pot lua acasă. Au urmat însă alte luni, ba chiar ani de coșmar în care trupul lui Mirică -o rană vie – trebuia uns, bandajat, apoi masat așa încît rănile lui să se vindece. Prea săraci să poată face față unei asemenea nenorociri, bieții oameni au cerut sprijinul celorlalți din sat. Uneori rămîneau fără alifii, alteori nu aveau feșe de ajungeau bieții oameni să renunțe la mîncare numai pentru a-l ridica pe picioare pe sărmanul lor pui. Cît au putut, sătenii și preotul i-au ajutat. Acum însă, cînd Mirică și frații lui au rămas și fără mamă, sprijinul nu mai vine de nicăieri. Părăsit de mamă, îngrijit de bunica epileptică Disperat că nu are cu ce să cumpere toate cele necesare însănătoșirii băiețelului lui, că nu poate face față cheltuielilor legate de numeroasele operații, Nelu, tatăl lui Mirică, s-a decis, în urmă cu un an, să plece la „pomul lăudat”, în Italia. Stana povestește că o vreme, acesta chiar a reușit să trimită niscaiava bani acasă. „Cît putea și el, 70, 100 de euro… Dar la două săptămîni după ce a plecat el, Lucica, noră-mea, s-a cuplat cu vărul lui de 19 ani, care stă gard în gard cu noi, și a trăit cu el. De atîtea ori am prins-o! Am găsit odată copiii în pod, își făcuseră săracii culcuș acolo”, povestește Stana. Ea s-a îngrijit în continuare de viața celor patru micuți. Åži tot datorită tenacității și dăruirii ei, pielea lui Mirică a evoluat înspre bine. Anul acesta însă, în luna februarie, copiii au fost pur și simplu părăsiți de cea care le-a dat viață. „Nu a spus nimic. S-a dus la primărie și a luat salariul ei pe vreo trei luni, că era îngrijitoarea lui Mirică, și de atunci nu a mai venit nici măcar să întrebe de copii. M-am trezit acum ceva timp cu un derbedeu la ușă pe care nu-l cunosc și care mi-a făcut un scandal monstru, că să-i dau buletinul Lucicăi. Probabil, ca să ia în continuare banii pentru copil. Nu i l-am dat. Toate actele au rămas la mine. Oricum, ea a fost decăzută din drepturile părintești cînd s-a întîmplat de a luat foc Mirică, iar eu sînt curator”, a spus Stanca. Femeia are însă 50 de ani și este, la rîndul ei, încadrată într-un grad de handicap, din pricina epilepsiei de care suferă. Indemnizația sa de 1,4 milioane lei și alocația unui băiat, elev în clasa a VII-a, reprezintă singurul venit din care trebuie să-și întrețină soțul, doi copii ai săi plus ceilalți patru, ai fiului plecat în Italia. „Sînt și eu foarte bolnavă, medicamente nu mai am de două luni, n-am mai avut cu ce să-mi cumpăr. Dacă nu-mi iau tratamentul fac mereu crize. Fata mea de 16 ani a trebuit să renunțe la școală după opt clase, ca să poată fi cineva cu copiii dacă se întîmplă ceva cu mine. Ea îi face cel mai des masaj lui Mirică. I-a părut rău să renunțe la școală dar tot ea a spus că nu ne avem decît unii pe alții și trebuie să ne ținem de copii, să fim împreună în situația asta grea”, povestește Stana. Ajutor pentru o viață de copil De șase luni, Mirică nu a mai ajuns la Spitalul „Alexandrescu”, în capitală. Medicii au început să-i opereze mînuța dreaptă, să-i formeze degețelele, dar asta cere intervenții repetate. Pentru că nu a avut costumașul elastic, care să-i strîngă trupușorul micuțului, și nici măcar bandaje elastice care să-l înlocuiască, sub cutele de pe pielea lui Mirică a început să adune puroi. Trupul lui trebuie masat de două ori pe zi cu cremă Nivea, la cutii de metal, singura suportată de pielea băiețelului. Iar operațiile care i-ar reda normalitatea trupului ar trebui programate cu două săptămîni înainte, dar fiindcă nu sînt bani, bunica lui nu a avut curaj să le facă. „Operația nu se plătește dar ne trebuie bani pentru deplasările la București, cazarea însoțitorului, eventualele medicamente pe care, știe toată lumea, că nu le mai dă mereu din spital. Ne mai trebuie schimburi, pijamale, hăinuțe și cîte altele… Din trei în trei luni trebuie să-l ducem la București și mă doare inima și sufletul că trece timpul și nu avem cu ce să plecăm…”, spune Stana. Ca și cum ar vrea să-i dăruiască curaj, Mirică își mîngîie bunica cu cioturile mînuțelor. Îi prinde obrajii în brațele subțirele și o privește vesel, rîzînd, chiar dacă fețișoara nu și-o poate îndrepta total spre ea. Îl opreșete fîșia de piele agățată nefiresc între claviculă și bărbie. E singurul care mai poate rîde din toată inimioara, ascunsă sub straturile de piele puroinde. Cu bani, starea acestui copil minunat se poate îmbunătății simțitor. El poate deveni un om la fel ca ceilalți, chiar dacă pentru asta sînt încă necesare zeci de operații. De aceea, „Monitorul de Vrancea” face apel către toți cititorii care l-ar putea ajuta. Indiferent că e vorba de mii de lei sau de milioane, orice sumă donată ar contribui la creșterea șanselor de însănătoșire a acestui micuț. Un copil fără mînuțe, cu trupul schimonosit de foc, sărac și părăsit de mamă dar cu o inteligență sclipitoare, ne roagă să-l ajutăm. Ar putea cineva să-i întoarcă spatele?
