Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Depuneţi-vă declaraţiile de venit global!


Vrîncenii care nu au depus încă declarațiile de venit global trebuie să se grăbească pentru că nu mai au la dispoziție decît mai puțin de o săptămînă. Persoanele care au avut venituri din mai multe surse sau care și-au schimbat locul de muncă în 2004 trebuie să depună la poștă declarațiile fiscale primite de la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pînă în 16 mai. Plicurile cu declarațiile fiscale au fost trimise către contribuabili încă de la sfîrșitul lunii martie. Ele conțineau formularele de declarare a impozitelor, o broșură cu indicații referitoare la modul de completare și un plic special în care urmau să fie trimise declarațiile în regim de recomandată, valoarea timbrului fiind plătită de ANAF. Categoria de contribuabili care trebuie să trimită acest plic este compusă din cei care au avut, în afară de contractul din cartea de muncă, și alte colaborări, din cei care în 2004 și-au schimbat serviciul. Tot în aceeași categorie se încadrează și cei care au obținut venituri din chirii și agricultură și cei care au obținut venituri ca avocați, medici sau din prestarea altor servicii, fără a lucra pe norme de venit. Vrîncenii care nu se grăbesc să își depună declarațiile la timp nu mai pot beneficia de reducerile pentru veniturile impozabile calculate pentru cheltuielile făcute la amenajarea și asigurarea locuinței. Mai mult chiar, ei sînt pasibili și de amenzi cuprinse între 100.000 și 1.000.000 lei. Înainte de a primi amenzi, contribuabilii vor primi notificări prin poștă. În cazul în care nici în timp de 15 zile de la primirea notificărilor nu își depun declarațiile, Administrația Financiară va stabili din oficiu declarațiile, pe baza veniturilor înregistrate în anii trecuți. Activitatea de preluare a declarațiilor de venit ale contribuabililor a început odată cu primele zile din aprilie. Conform informațiilor deținute de biroul de presă al Direcției Generale a Finanțelor Publice ea se desfășoară fără probleme. Nu au fost făcute sesizări scrise privind nemulțumiri ale contribuabililor. Posibilele nemulțumiri ar putea fi legate doar de neprimirea plicurilor conținînd formularele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?