1888 marchează venirea Conservatorilor la guvernare urmînd regimului Liberal Ion C. Brătianu, de 12 ani. I.L. Caragiale se înfățișează la Titu Maiorescu pentru a-i cere răsplata „jertfei sale patriotice”: postul de Director General al Teatrelor, post care era, în același timp, și postul de director al Teatrului Național din București. Titu Maiorescu ajunsese Ministrul Instrucției Publice al Cultelor. Caragiale combătuse, ca gazetar, pe baricadele ziarului Timpul, oficiosul grupării Conservatoare și, prin asta, vîrful de lance al presei de Opoziție. Titu Maiorescu ezită. Din două motive. Primul: știa că Ion Luca Caragiale, asemenea tuturor marilor scriitori, nu trebuie pus într-o funcție de responsabilitate administrativă. Al doilea: director general al Teatrelor și al Naționalului bucureștean era C.I. Stăncescu, pus de Liberali. Ca să fie pricopsit Caragiale cu acest post, trebuia ca titularul să plece. Opoziția Unită, un fel de coaliție în genul celei care guvernează azi țara, combătuse strașnic mania Liberalilor de a scoate din funcție pe oamenii considerați a fi ai fostului regim și a-și pune clienții săi politici. Demiterea lui C.I. Stăncescu pentru a i se face loc unui chibiț electoral (pentru că asta fusese Caragiale, trebuie s-o recunoaștem) pica rău în context. Primul motiv de șovăială a căzut mai greu, pentru ploconul făcut lui Caragiale fiind nevoie de presiunea altor lideri conservatori, pe la care alergase șmecherul de grecotei. Mai ușor a fost cu al doilea motiv. Lui C. I. Stăncescu i s-a deschis o anchetă administrativă pentru așa zise nereguli financiare. Omul a fost obligat să-și dea demisia. Cum era de așteptat, satisfacerea unui client politic s-a dovedit păgubitoare. În doar cîteva luni, Caragiale a reușit să facă pulbere Teatrul Național Bucureștean, prin apucăturile sale dictatoriale, deloc surprinzătoare la un mare scriitor. Ca să demisioneze, a fost nevoie nu numai de unirea întregii prese, inclusiv a celei guvernamentale, împotriva sa dar și de o anchetă pentru așa zise nereguli financiare. Ca și predecesorul, Caragiale s-a văzut constrîns să-și dea demisia. Asistăm azi la spectacolul anchetelor declanșate împotriva unor funcționari puși de către regimul PSD. Noua Putere pretinde că ea nu intenționează să-și pricopsească clientela politică practicînd epurarea. În realitate, epurarea se face sub pretextul luptei împotriva corupției. Ca și pe vremea lui Caragiale!
