Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Facturile la căldură vor fi mai mari


Factura la căldură pentru luna februarie va fi mai mare cu circa 10-15% decît cea pentru luna ianuarie datorită temperaturilor scăzute înregistrate în această perioadă în Focșani. În condițiile în care mercurul termometrelor a scăzut și pînă la minus 13 grade Celsius, ENET a trebuit să mărească și cantitatea de energie termică furnizată populației. Pe hîrtie lucrurile se prezintă bine pentru ENET, diagrame întocmită arătînd o creștere constantă a gradelor agentului termic în funcție de temperatura exterioară. În realitate însă în municipiu sînt și zone care nu au beneficiat de această căldură. Pentru aceasta directorul Valter Popescu aruncă vina, la fel ca de fiecare dată pe instalațiile vechi și pietrificate pe blocurile cu instalații vechi, pietrificate dar și pe sustragerile de apă din calorifere. „Avem dezechilibre mari, în unele zone avem căldură suficientă în timp ce în altele precum la Sud sau la Gară există probleme. Åžtim situația pentru că avem apartamente pe care le monitorizăm, în care diverse zone din oraș. Cauze ar fi mai multe, instalații învechite, cu depuneri de piatră, dar și furtul de apă din instalații. În aceste condiții trebuie să introducem apă rece ceea ce înseamnă și o scădere a temperaturii în calorifere. Avem puncte termice unde se constată sustrageri de apă de circa 700 metri cubi lunar, în timp ce normal ar fi de circa 50-70 metri cubi de apă, cît ar fi pierderile în bloc”, susține Valter Popescu. El a afirmat că societatea a dublat debitul la energia termică furnizată în cartierul Sud. Măsura însă nu poate fi luată pentru toate zonele cu probleme deoarece ar duce la majorări substanțiale ale facturilor. În plus, directorul ENET a precizat că în această perioadă centrala de producție a început să funcționeze pe păcură datorită presiunii scăzute a gazului furnizat de Distrigaz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?