Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Primarii vrînceni se revoltă împotriva prefectului


Peste 15 primari au dat sau intenționează să dea în judecată Prefectura și consiliile locale deoarece refuză să le acorde sporurile de vechime. Primarii în cauză consideră că în acest mod nu se respectă prevederile Legii 393/2004, privind statutul aleșilor locali, care la articolul 39 spune că „durata mandatului de primar și viceprimar, președinte și vicepreședinte al Consiliului Județean, constituie vechime în muncă și în specialitate și se ia în calcul la promovare și la acordarea tuturor drepturilor bănești rezultate din aceasta”. Nemulțumirea primarilor a plecat de la faptul că toate sporurile care li se cuvin conform Statutului aleșilor locali, nu le sînt acordate pe motiv că există o altă lege, respectiv Legea 154/1998, privind stabilirea sistemului de școlarizare bugetară. Atît juriștii Prefecturii, cît și cei ai consiliilor locale, susțin că această lege prevede că indemnizația este unica formă de remunerare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, prevedere care nu a fost anulată prin Statutul aleșilor locali. Pe de altă parte, primarii susțin că Statul aleșilor locali abrogă toate „dispozițiile contrare”. Primul care a dat în judecată Prefectura este primarul copmunei Dumitrești, Petrică Dogaru. Acesta spune că Prefectura nu a dat aviz de legalitate dispoziției sale privind acordarea sporului de vechime, folosinduse de un articol din Legea 154/1998 și fără a ține cont de Statutul aleșilor locali. Primul termen de judecată este stabilit pentru data de 8 februarie a.c.. „Legea este foarte clară și în aceste condiții drepturile noastre trebuie respectate. Prefectura susține că această dispoziție nu ar fi corectă, motiv pentru care am atacat în instanță decizia prefectului, urmînd ca instanța să se pronunțe”, a spus primarul comunei Dumitrești, Petrică Dogaru. Nici primarul și viceprimarul municipiului Adjud nu au stat cu mîinile în sîn și și-au cerut drepturile stabilite de lege, prin intermediul instanțelor de judecată. „Este un litigiu de muncă între mine și Consiliul Local Adjud, deoarece doresc să mi se acorde spor de vechime, fondul trimestrial de premiere de 2% și cel de-al 13-lea salariu pentru perioada 2001 – 2004. De asemenea, mai cer ca aceste drepturi să-mi fie trecute și în cartea de muncă, pentru că mi se cuvin” a precizat primarul Adjudeului Constantin Armencea. Suma revendicată de acesta se ridică la aproximativ 250 milioane lei, sumă impozabilă. Åži viceprimarul Gelu Diaconu a apelat la instanța de judecată pentru obținerea drepturilor. „Am cerut să mi se acorde drepturile pe care legea mi le conferă”, a declarat viceprimarul Gelu Diaconu. „Numai în Vrancea trebuie să ne cîștigăm drepturile prin judecată” Primarul din Bolotești, Åžtefan Sîchin susține că deși Consiliul Local a aprobat proiectul de hotărîre prin care lui și viceprimarului Vasile Gurițoiu li se acordă sporurile prevăzute în statutul aleșilor locali, prefectul Ion Oprea nu a dat aviz de legalitate acestei hotărîri. „Am înaintat hotărîrea Consiliului Local la Prefectură pentru legalitate, iar domnul prefect Oprea a dat-o ca nelegală. Voi acționa în instanță Prefectura pentru a mi se recunoaște acest drept. De ce să mă treacă pe mine în categoria demnitarilor, ce noi primarii sîntem demnitari?”, se întreabă retoric primarul Åžtefan Sîchin. Aceeași poziție a avut-o și primarul din Gugești, Vasile Vatră care a declarat că a atacat în contencios administrativ Prefectura, pentru a-și obține drepturile, respectiv sporul de vechime și cel de-al 13-lea salariu. În situația acestora se află practic toți cei 72 de primari din Vrancea. Nici cei care sînt membrii ai partidelor aflate la putere nu sînt mai mulțumiți. Primarul comunei Slobozia, liberalul Valerică Zamfirescu, a declarat că va emite o dispoziție pentru a obține sporul de vechime, dar este convins că nu va primi aviz de legalitate și că va trebui să se adreseze instanțelor de judecată. „Undeva este o nedreptate, deoarece noi, timp de patru ani, am plătit toate dările către stat, dar statul nu ne oferă nouă drepturile stabilite de lege. Voi emite dispoziția primarului și probabil că voi primi nelegalitate și atunci mă voi adresa instanței de judecată. În alte județe aceste drepturi s-au dat fără a se apela la instanță. Numai în Vrancea și Buzău trebuie neaparat să ne cîștigăm drepturile prin judecată”, a precizat primarul Valerică Zamfirescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?