La conferința de presă din finalul reuniunii cu liderii de filiale județene, Adrian Năstase a simțit nevoia unor comentarii la mai mult decît intensa agitație scrisă și orală a președintelui ales, Traian Băsescu. Insistentele referiri la problemele Mării Negre l-au făcut pe liderul PSD să-i amintească fostului său rival că afacerea a fost un punct pe agenda tuturor regimurilor anterioare, inclusiv pe cea a regimului zis și Constantinescu. Adrian Năstase a avut perfectă dreptate. De la miticul Drum al Mătăsii pînă la mult invocata țeavă de petrol, Marea Neagră a fost o obsesie cotrocenistă. Probabil și pentru că Mare fiind, referirile la ea nu riscă nici o reacție potrivnică, nici măcar un Tsunami, cu valuri lovind în Poarta Mare a Palatului din Deal. Numai că Traian Băsescu nu s-a referit la fireasca și necesara politică de cooperare pe multiple planuri cu țările avînd ieșire la Marea Neagră. O chestiune care a revenit în toate discursurile de politică externă ale debuturilor de mandat prezidențial, pentru a fi abandonate pe parcurs din constatarea că zona e prea neașezată pentru a putea construi vreun pod dinspre România. Președintele ales vrea mai mult decît atît. Vrea o implicare a Bucureștilor în soluționarea conflictelor care mai tulbură zona Caucazului, spre Est, și zona fostei Iugoslavii, spre Vest. Å¢ării noastre i se dorește un rol regional activ. Aceasta deoarece fixarea politicii externe doar în obiectivul NATO și UE i se pare noului chiriaș al Cotrocenilor prea puțin față de potențialul României. Asumarea unui rol mai activ în rezolvarea conflictelor dintre alții nu e o noutate. Nicolae Ceaușescu și-a făcut o mîndrie, dar și o obsesie a carierei sale. De altfel, în general, personalitățile cu o bună părere despre ele însele încearcă la un moment dat sentimentul că spațiul autohton e prea mic pentru a epuiza nevoia lor de cezarism. Practicînd în campania electorală un soi de discurs naționalist cu anumite note de neșlefuire (vezi teza admiterii în UE în picioare și nu în genunchi), Traian Băsescu ține să dea României o misiune în stare să facă din domnia sa un Erou al Planetei. E, deopotrivă, prostie, iluzie și inconștiență. Prostie, deoarece în zona Caucazului se bat americanii cu rușii în ceea ce s-ar numi confruntarea geopolitică a secolului al XX-lea și cea pentru noul puț de petrol al lumii. Cum să-și propună România să rezolve ea niște conflicte create și întreținute de două puteri mondiale: Rusia și America? Iluzie, deoarece, România rămâne o țară mică. Chiar și sub președinția lui Traian Băsescu. E o inconștiență, deoarece politica noastră externă trebuie să se supună nevoii de predictibilitate. În lumea de azi imprevizibilitatea în politica externă dă bătăi de cap marilor puteri. Spectaculoasa schimbare propusă de Traian Băsescu nu se încadrează în programele de calculator pe care rulează România în cancelariile Occidentale. Åži decît să li se viruseze computerele, puterile occidentale vor prefera să șteargă programele cu România.
