Grozavele anunțuri ale lui Traian Băsescu despre formarea guvernului de către Alianță sunt, desigur, fapte de agitație electorală. În desemnarea primului ministru, Președintele nu poate avea un rol imperativ. Poate avea cel mult un rol consultativ. Dincolo de fluturarea electorală, spusele lui Traian Băsescu lasă să se întrevadă un adevăr. Scrutinul din 28 noiembrie 2004 a scos din pălăria urnelor una dintre cele mai năstrușnice distribuții a forțelor parlamentare. Practic, atît Uniunea Națională PSD +PUR, cît și Alianța D.A. pot face guvernul. Chiar dacă Uniunea are un ușor avantaj, țin să precizez: pot face guvernul. Asta deoarece, între a putea să faci guvernul și a menține guvernul timp de o legislatură e o deosebire. Åži nu una neînsemnată. O privire fugară asupra structurii viitorului Parlament ne dezvăluie o realitate năucitoare. Scena politică arată ca un puzzle. Sunt posibile la o adică tot felul de combinații. Formațiunea cîștigătoare e o coaliție. Din nevoia de a birui fie și la cîteva procente diferență, PSD a dat PUR locuri în Parlament pe care acest partid nu le-ar fi dobîndit în nici un caz prin examenul scrutinului. Formațiunea lui Dan Voiculescu e asexuată ideologic. Se poate desprinde oricînd de PSD pentru a intra în combinație cu orice altă formațiune. Nici Alianța D.A. nu stă prea bine la capitolul rezistență la întindere. Dacă PNL și PD nu fuzionează (lucru extrem de dificil dacă ne gîndin că, oricum ar fi, la Cotroceni sau la Primărie, Traian Băsescu va încerca să nu lase PD la discreția PNL), în orice moment ruptura dintre ele se poate adînci pînă la mărimea unui divorț. PD ar putea intra în orice formulă, mai puțin într-o coaliție cu PSD, pe cînd PNL ar fi tentat de o alianță cu PSD. După scrutinul din 28 noiembrie 2004, nu mai avem practic, nici un partid cu o majoritate cît de cît acătării. Asta înseamnă o perspectivă sumbră în chestiunea stabilității interne. Între 2000 și 2004, s-a făcut mare caz de Partidul Stat care amenință democrația. Partidul Stat a dispărut prin scrutinul din 28 noiembrie 2004. Democrația are toate șansele să înflorească. Pînă la a amenința stabilitatea. Åži să vezi atunci nostalgii după Partidul Stat!
