Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Cuplurile sterile îşi pot găsi pe internet mame purtătoare


Dorința cuplurilor sterile de avea urmași a devenit o sursă bună de cîștig pentru femeile care se oferă să poarte în pîntece copilul unui astfel de cuplu. Anunțurile femeilor care doresc să nască, pentru un anumit preț, copilul altui cuplu au început să apară și pe site-urile românești de pe internet. Reporterii „Monitorului” au răspuns unui astfel de anunț și au aflat că femeile care oferă astfel de „servicii” au ca motivație situația materială precară cu care se confruntă. Din acest an, și în țara noastră legea acceptă această metodă și obligă mamele purtătoare să renunțe după naștere la copil. Pentru gestul lor aceste femei cer între 3.000 și 4.000 de dolari. Speculînd legislația care recunoaște din acest an, și în România posibilitatea ca un cuplu infertil să aibă copii cu ajutorul mamelor purtătoare, pe Internet au început să apară anunțurile femeilor care se oferă să aducă pe lume copilul altei familii. Prețul practicat este în jur de 3.000 de dolari la care se adaugă costurile fertilizării în vitro, de aproximativ 3.500 de euro, cheltuielile medicale și eventual de întreținere pe durata celor nouă luni de sarcină. „Am deja patru copii și nu mai vreau să mai am alții. Am nevoie de bani și mă ofer să nasc copilul dumneavoastră, dar numai dacă fertilizarea este în vitro”, spune tînăra aflată la celălat capăt al telefonului, care se recomandă drept Gabi și care spune că este din București. În vîrstă de 26 de ani, tînăra a dat un anunț de acest gen pe site-ul www. anuntul. ro și recunoaște că nu a mai făcut așa ceva, dar pentru 3.000 de dolari este dispusă să încerce. „Nu am bani, asta este. Am încercat alte soluții de a face rost de ei, dar nu am reușit, iar banii din salariu nu îmi ajung să îmi cresc copiii. Cu banii ăștia aș putea să mă descurc o perioadă bună de timp. Sînt dispusă să dau o declarație și la notariat, pe unde trebuie ca să vă asigur că nu o să vă iau acest copil după ce îl nasc. Nu o să vă iau atît de mulți bani cît se cere, dar vreau 3.000 de dolari”, spune Gabi. Pentru a ne asigura că nu vom avea probleme dacă o vom accepta ca mamă purtătoare, Gabi se oferă să facă toate analizele pe care le cerem care să arate că nu va pune în percol sănătatea sau viața micuțului. Legea obligă mamele purtătoare să renunțe la copil Înainte de a recurge la această metodă, viitorii părinți și mama purtătoare trebuie să meargă la notariat unde trebuie să legifereze acordul între cele două părți. Mama purtătoare trebuie să dea în fața notarului o declarație prin care își dă consimțămîntul de a ajuta cuplul pentru a avea unul sau mai mulți copii, prin participarea sa la procesul de fertilizare in vitro, gestație și naștere. Urmează declarația prin care cedează toate drepturile parentale asupra copilului și își dă acordul de încredințare a acestuia, imediat după naștere. Tot în fața notarului mama purtătoare trebuie să dea o declarație prin care se obligă ca toate datele sale de identitate să nu fie consemnate în certificatul de naștere al copilului, iar în cazul în care cuplul se rezgîndește în primele trei luni de sarcină poată să ceară întreruperea sarcinii, dar numai asistată și la indicațiile echipei medicale. Legea îi interzice mamei purtătoare să avorteze fără asistență medicală și din proprie inițiativă în cele nouă luni de sarcină. În situația în care mama purtătoare este căsătorită trebuie să își dea consimțămîntul pentru cedarea copilului după naștere și soțul acesteia. După îndeplinirea acestor formalități cuplul care va avea copilul trebuie să prezinte toate aceste documente spre avizare Direcției pentru Protecția Copilului din localitatea în care locuiește. În ceea ce privește banii, Legea privind sănătatea reproducerii arată că dacă femeia care este mamă purtătoare dovește că pe durata celor nouă luni de sarcină veniturile i-au fost afectate poate cere de la cuplu o sumă de bani pentru acoperirea acestora. Cum se face fertilizarea mamelor purtătoare Un cuplu care nu poate avea copii, dar are mijloacele financiare necesare, poate apela la de-acum celebra fertilizare in vitro. Mai multe ovule mature sînt preluate direct din ovarul femeii, fiind de asemenea, recoltată și sperma bărbatului. Spermatozoizii sînt apoi amestecați într-o eprubetă din sticlă (in vitro -n.r.) cu ovulele. Spermatozoidul se poate introduce în ovul și cu ajutorul unei pipete foarte fine. Puțin timp după aceasta, ovulele fecundate sînt depuse în uterul așa numitei „mame purtătoare”. Aceste intervenții se fac numai în clinicile de la București, Timișoara și Cluj. Medicii spun că bebelușul nu va primi moștenirea genetică de la mamei purtătoare. „Nici o genă de la mama purtătoare nu are cum să ajungă la copil dacă se folosesc ovule și speramtozoizii de la cuplu. Singura problemă este legătura psihică ce se crează între cea care dă naștere nou născutului și copil”, ne-a precizat ginecologul Ion Săndulescu, de la Spitalul Județean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?