Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621

Alegerile dovedesc maturizarea deplină a societăţii româneşti


Președintele Ion Iliescu salută cu satisfacție modul responsabil și civilizat în care cetățenii României și-au exprimat opțiunile electorale în alegerile de duminică, a declarat, ieri, purtătorul de cuvînt al șefului statului. Consilierul prezidențial Corina Crețu a adăugat că aceste alegeri reprezintă, în fapt, victoria valorilor europene, dovedind maturizarea deplină a democrației și societății românești. „Alegerile au demonstrat încă o dată că societatea românească este una pluralistă, în care nu există nici un fel de piedici în calea libertății de exprimare și opțiune”, a mai spus Crețu. În opinia lui Ion Iliescu, votul exprimat duminică este „un vot pentru continuarea în ritm alert a reformelor necesare îndeplinirii condițiilor de aderare la Uniunea Europeană, pentru consolidarea evoluțiilor pozitive din economie, în special a celor care privesc creșterea economică și îmbunătățirea nivelului de trai al oamenilor”. Președintele Iliescu adresează sincerele sale felicitări cetățenilor țării pentru maturitatea cu care au înțeles să folosească instrumentele politice specifice democrației pentru a-și promova interesele, a precizat Corina Crețu. Åžeful statului a remarcat, de asemenea, rolul pozitiv jucat de organismele societății civile, atît în perioada campaniei electorale, cît și în supravegherea corectitudinii scrutinului. Consilierul prezidențial a mai spus că România a demonstrat și cu acest prilej că a înțeles miza acestor alegeri, că și-a însușit și respectă valorile democrațiilor mature, că dorește să devină un membru responsabil și respectat al comunității europene și euro-atlantice. Ion Iliescu îi felicită pe noii deputați și senatori aleși în Parlament și le urează succes în îndeplinirea mandatului încredințat de cetățeni, în respectul deplin al Constituției și al legilor țării, al interesului național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?