Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Preotul Potop, acuzat decampanie electorală în biserică


Alegerile locale par să nu se fi terminat la Vintileasca. Afișele electorale ale candidaților se văd încă pe stîlpi și garduri, iar zvonuri despre ce s-a întîmplat în perioada campaniei circulă din gură-n gură. Cel mai fierbinte subiect, care agită spiritele în comună este cel legat de acuzațiile aduse de unii cetățeni, preotului Nicolae Potop. Despre acesta se spune că a făcut campanie electorală candidatului liberal, cel care a cîștigat alegerile la Vintileasca, amenințînd pe cei care nu-l vol vota cu blesteme. Preotul respinge toate acuzațiile și spune că împotriva lui se coace un complot. Comuna e acum divizată în două tabere, una a susținătorilor feței bisericești, cealaltă a acuzatorilor. Protopopul Negoiță Boghină afirmă că va merge la Vintileasca pentru a face lumină în acest caz. Peste 100 de locuitori ai comunei Vintileasca au semnat o petiție pe care au trimis-o la Episcopia Buzău și în care aduc acuzații extrem de grave la adresa preotului din localitate. Aflați în fața reporterilor, oamenii se feresc însă să vorbească și spun că se tem de consecințele unor declarații privind activitatea preotului Nicolae Potop. În petiție se afirmă că acesta are un comportament „total neadecvat”. „De la chefuri prin baruri și pînă la înjurături în biserică, a tot fost implicat în tot felul de evenimente nedemne pentru un preot. (…) Cu o zi înainte de alegerile din turul doi cînd credincioșii erau la biserică pentru spovedit, urla și țipa (…), iar cei care au rămas au trebuit pentru a fi spovediți să jure că nu votează «femeia» (Mioara Ispas, candidatul PSD-n.r.), afirmînd că cei care o votează sînt anticriști. (…) După aflarea rezultatelor votării preotul a petrecut toată noaptea pe la localurile din comună, turnîndu-și bere pe cap și chiuind”, se arată în petiție. Cei mai mulți oameni aflați la spovedanie în ziua menționată în petiție sînt bătrîni cu frică de Dumnezeu și respect pentru biserică. Ei se tem să vorbească împotriva preotului, cel care le ascultă și le iartă păcatele. „În loc să ne spovedească, ne spunea: «Votezi femeia, votezi diavolul». În loc să mă întrebe pentru ce am venit repeta mereu același lucru. Părintele a spus în biserică că cei care votează cu femeia sînt anticriști. Toate babele cu care am vorbit după aia, au zis că nu vor să se mai ducă la popă deorece în loc să le spovedească le-au amenințat să nu voteze femeia”, ne-a declarat una dintre bătrînele care ne-a rugat să nu-i dăm numele deorece popa nu o va mai îngropa dacă rămîne în sat. „Trebuie ca cei de la Episcopie să-l schimbe că nu se mai poate” Singurul care nu s-a ferit să-și dea numele este Nicolae Noapteș. „Înainte de turul al doilea al alegerilor, vecina mea Ioana a venit foarte alarmată de la biserică spunînd că preotul nu vrea să-i mărturisească și să-i spovedească dacă votează pe «diavol», adică pe doamna Mioara Ispas. Am întrebat-o: «Recunoști asta sub jurămînt și ea a spus că da». La ceilalți oameni le este frică că spună deoarece preotul îi amenință că îi pune la blestem să moară. Popa nu trebuia să se implice în campania electorală, trebuia să stea în banca lui, nici cu unii nici cu alții. Se laudă că a făcut biserică, însă cine a dat banii, nu oamenii din sat? Cînd a venit în comună avea o sacoșă, acum are mașini, casă la Nehoiu, alta în construcție la Cîndești”, ne-a declarat Nicolae Noapteș. Bătrînul spune că nu își mai dorește ca preotul Nicolae Potop să mai rămînă la ei în comună. „O lume întreagă știe că după alegeri noaptea s-a dus la un birt în Neculele și a dansat desculț de bucurie. De-ai lui l-au stropit cu bere din tălpi pînă în creștet. A reușit să învrăjbească lumea de la noi de nu se mai suportă unul pe altul, în așa fel încît să ne dăm în cap. Trebuie ca cei de la Episcopie să-l schimbe că nu se mai poate”, afirmă Nicolae Noapteș. Preotul respinge toate acuzațiile care i se aduc Nicolae Potop, preotul din Vintileasca spune că nu a făcut campanie electorală și că și-a exprimat sprijinul pentru candidatul liberal „doar în discuțiile particulare”. Discuțiile reporterilor noștri cu acesta au fost permanent întrerupte de intervențiile doamnei preotese care i-a spus soțului: „lasă dragă pe alții să vorbească, ce tot vorbești tu ca papagalul, te rog frumos nu mai vorbi ce trebuie și ce nu trebuie”. Cu toate acestea preotul a considerat că e mai bine să i se consemneze punctul de vedere, declarînd că „cei de la PSD trebuiau să-și alegă bine oamenii pentru locale și dacă știau cum se procedează trebuiau să atragă și preotul”, omițînd faptul că Biserica Ortodoxă Română a interzis preoților să se implice în politică. El crede că la adresa sa există „o ură personală”, din partea fostului primar al comunei și a familiei candidatei PSD la recentele alegeri. „Pe aceasta și tatăl ei îi consider progenituri comuniste. Pentru Vintileasca, adevărata libertate abia acum începe”, ne-a spus părintele, dînd astfel dovadă că politica nu îi este totuși străină. El recunoșate că este prieten cu primarul liberal, că a mers la barul din Neculele pentru a sărbători victoria acestuia, dar spune că a avut un comportament cît se poate de decent. Cît despre afirmațiile privind sporirea averii sale, preotul admite că a cumpărat „cu 2.000 de dolari” un teren și a schimbat mașinile, dar că are „niște moșteniri”. Petiția care îl încriminează pe Nicolae Potop a fost depusă inițial la Episcopia Buzăului, dar a ajuns ieri și la protopopiatul din Focșani. Protopopul Nicolae Boghină a precizat că a citit sesizarea, drept pentru care va merge la Vintileasca pentru a face o cercetare, urmînd să stea de vorbă cu semnatarii acesteia, precum și cu preotul acuzat de săteni. „A venit la noi plicul cu petiția care a fost înaintată Episcopiei Buzăului. Am citit-o și am văzut despre ce este vorba.Am observat că este și un tabel cu numele unor persoane și semnăturile acestora. Confrom rezoluției presfințitului eu voi face o cercetare. Mă voi deplasa la Vintileasca, voi discuta cu cei din consiliu, cu cei care au semnat sesizarea pentru a scoate adevărul la iveală”, ne-a declarat protopolul Negoiță Boghină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?