Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Buză cere 1 miliard de la DSP


Președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vrancea, medicul Constatin Buză solicită un miliard de lei de la DSP Vrancea pentru că nu a fost lăsat să ia în comodat cabinetul medical în care lucra. Înainte să fie numit la CJAS, Buză și-a desfășurat activitatea într-un cabinet medical, în cadrul Centrului de Diagnostic și Tratament (Policlinica nr. 2). În momentul în care legea i-a permis, Constantin Buză a vrut să se privatizeze, dar s-a lovit de refuzul celor de la DSP. Conducerea acestei instituții a invocat tot felul de motive pentru a-l împiedica pe medic să-și ia cabinetul în comodat, astfel că Buză a apelat la instanță. De doi ani, el se judecă cu DSP, iar în urma mai multor procese, i s-a permis să profeseze în regim privat. Pentru tot acest timp, pierdut prin sălile de judecată, Constantin Buză solicită despăgubiri de un miliard de lei, reprezentînd profitul pe care l-ar fi putut obține pe perioada în care nu a fost lăsat în pace. Procesul a fost cîștigat de actualul șef al CJAS la toate instanțele focșănene, iar acum urmează apelul la Galați. Doctorul Constatin Buză, actualul director al Casei Județene de Asigurări de Sănătate este hotărît să ceară instanței punerea sub sechestru a conturilor bancare sau a bunurilor DSP pentru a-și recupera miliardul de lei. În 2002, medicul Constatin Buză, pe atunci angajat al Centrului de Diagnostic și Tratament a cerut DSP să îi dea, în conformitate cu legislația în vigoare, dreptul de folosință gratuită asupra spațiului în care își desfășura activitatea și asupra echipamentelor medicale în care își desfășura activitatea. El a fost refuzat, de conducerea DSP, deși alți colegi ai săi au fost lăsați să se privatizeze. „Toți medicii care au cerut comodatul s-au adresat DSP-ului și au primit acordul acestei intituții. Mie nu mi s-a acceptul în mod intenționat cu toate că legea permitea acest lucru”, precizeză medicul Constatin Buză. În fața refuzurilor repetate, Constantin Buză a chemat în judecată DSP, solicitînd să fie lăsat să se privatizeze. În instață DSP a susținut că nu îi poate acorda comodatul datorită faptului că spațiul solicitat nu se află pe lista bunurilor privatizabile. O altă motivație a fost că spațiul ar aparține, de fapt Primăriei, iar nu DSP. Toate acestea au fost contrazise, în instanță cu dovezi de medicul Buză, care într-un final, după mai bine de un an a avut cîștig de cauză. În urma deciziei instanței, lui i s-a permis la fel ca și celorlalți medici să se privatizeze în cabinetul din fosta Policlinică nr. 2. DSP obligată la plata unor daune de 1 miliard către Buză Disputa dintre Constantin Buză și DSP care datează de mai bine de doi ani a ajuns aproape de final. El a avut cîștig de cauză la toate instanțele care au obligat DSP „la plata sumei de un miliard cu titlu de pretenții și 33,5 milioane de lei cheltuieli de judecată către reclamant”. Considerînd că în perioada în care DSP i-a pus bețe în roate, ar fi putut cîștiga foarte mulți bani, Constantin Buză a mai deschis un proces împotriva DSP, de această dată civil, solicitînd daune în valoare de 1 miliard. Valoarea a fost stabilită în urma unei evaluări realizate de un expert propus de instanța de judecată. „Banii pe care i-am cerut nu sînt altceva decît venituri pe care nu le-am putut realiza deoarece mi s-a interzis dreptul de a lua cabinetul în comodat. Instanța a numit un expert care a evaluat veniturile pe care le-aș fi realizat la 1,4 miliarde lei. Am considerat că banii pe salarii oricum i-aș fi plătit și astfel am cerut numai un miliard de lei. Etapele în proces își vor urma cursul lor și dacă nu îmi vor plăti acești bani voi cere sechestru pe conturile bancare sau pe sediul instituției. Nu voi ceda pentru că sînt banii mei”, a declarat medicul Constatin Buză, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate. Deocamdată, setințele instanțelor focșănene sînt favorabile lui Constantin Buză, însă DSP mai are o cale de atac la Curtea de Apel Galați. „Fiecare dintre noi consideră că avem dreptate, de aceea s-a apelat la instață și aceasta va hotărî. O să mă consult cu colegii și avocatul meu dacă vom face apel”, a afirmat directorul DSP, Constantin Dumitru. Buză, directorul CJAS colaborează foarte bine cu DSP De mai bine de o lună, Constantin Buză a devenit directorul CJAS Vrancea, calitate în care trebuie să colaboreze cu DSP. Reporterii noștri au vrut să afle care sînt relațiile dintre cele două instituții, dat fiind procesul dintre Buză și DSP. Obișnuiți mai degrabă cu întîlnirile pe scările Tribunalului, ambii însoțiți de avocați, cei doi spun că au o colaborare foarte bună în problemele de serviciu. „Sub nici o formă nu sînt probleme în ceea ce privește colaborarea noastră pentru lucrurile ce țin de serviciu. Dovada este faptul că l-am invitat și la ședință la DSP”, ne-a declarat Constatin Dumitru, directorul DSP. La rîndul său, Buză susține același lucru, deși nu a fost prezent la ședința la care face referire Constantin Dumitru. El spune că nu a primit tematica întîlnirii, dar a trimis-o pe Daniela Stoica, medicul șef.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?