Valentin Lãbunț, de 14 ani, din Paltin, merge zilnic la școala din localitate, cu toate cã în urmã cu douã luni medicul din comunã a descoperit cã bãiatul este plin de rîie. Cu aceeași meteahnã s-au pricopsit încã doi frați de-ai lui, precum și Fãnicã, tatãl acestora. „Pînã la urmã am fost la doctor, cã nu mai puteam de mîncãrime. Apar, mai ales seara, niște bubițe roșii, care gîdilã groaznic. Nu ne-am dus la doctor, cã-i particular și știam cã ne cere bani. Dar cãnd n-am mai putut de scãrpinat ne-am dus, i-am plãtit 50 de mii de lei și ne-a dat un medicament, tot particular. Se cheamã alifie antiscabie. Ne mai dãm cu ea și nu ne mai gîdilã asa de tare”, a spus Fãnicã, scoțîndu-și brațul plin de bube la vedere. Fãnicã Lãbunț a locuit, neam de neamul lui, în Paltin. Aici a bãtut țurca pici fiind, tot aici a învãțat ceva carte și a lucrat o vreme ca tractorist. La un moment dat omul s-a însurat iar copiii au apãrut firesc, cinci la numãr și unul dupã altul, ca ciupercile dupã ploaie. ªi-a adãpostit cît de cît familia într-o casã și, atîta timp cît i-a mai mers serviciul, a scos-o la capãt și cu banii. ªomajul ivit pe neașteptate i-a îndreptat însã viața omului pe un fãgaș lãturalnic. Încet, dar sigur, s-a împrietenit la cataramã cu … Bachus și a început sã-i soarbã licorile, oricît de puturoase ar fi fost acestea. Astãzi, lui Fãnicã Lãbunț i s-a dus vestea și pentru bețiile pe care le trage, dar și pentru scandalurile pe care le provoacã atunci cînd mințile i se înneacã în gramele generoase de rașpincã… Astãzi, bãrbatul privește lumea în felul lui și își trãiește viața fãrã nici o grijã. Pentru el, conteazã mai puțin faptul cã cei mici n-au ce mînca și ce îmbrãca. Își privește odraslele ca pe niște vietãți aducãtoare de venit – alocațiile, ce constituie singura sursã de existențã a familiei. ªi singura posibilitate a sa de a plãti, mãcar din cînd în cînd, bãutura pe care „stîlpul casei” o consumã. Era aproape de orele prînzului cînd reporterii noștri au bãtut la poarta familiei Lãbunț. Auzisem cã în ograda respectivã sînt cinci copii ce trãiesc în sãrãcie și mare tristețe și ar avea nevoie de ajutor. Ajunși în bãtãturã, am avut surpriza sã fim întîmpinați de ritmuri asurzitoare de manele. Veselie mare, ce mai..! Cînd a reușit sã audã cã îl cautã cineva, Fãnicã s-a ivit în cadrul ușii. O arãtare uscatã, cu extremitãți ce pãreau cã nu mai sînt prea bine fixate în articulații și care se chinuia sã pãstreze un oarecare echilibru. Cu ochii sclipitori și gesturi primitoare, bãrbatul s-a arãtat evident bucuros de oaspeți. Plin de avînt, aproape cã ne-a împins în odaia întunecoasã în care, din unul din paturi, ne priveau douã perechi de ochi. „Ãsta-i nãscut acasã, eu am fost doctorul”… … se laudã, mîndru de fapta sa, Fãnicã. „Dar nu știu ce are cã a ajuns la șase ani și nu prea vorbește, are ceva cu capul. Așa s-a nãscut”, continuã el. Pe mãsurã ce deschide gura ca sã articuleze cuvinte, împrãștie tot mai tare damful de alcool. Este starea lui naturalã, dincolo de care nimic nu conteazã. Nici faptul cã fiul sãu care a împlinit 18 ani are doar opt clase și nici o meserie prin care sã-și cîștige existența, și nici cã celelalte patru odrasle sînt înglodate în mizerie. În atîta mizerie, încît doi dintre ei au fãcut pînã și rîie, cu care s-a cãpãtat și Fãnicã. „Pe șsta mare l-aș bãga la școala de pãdurari sau de șoferi. Acum mai muncește cu ziua pe la lume de mai aduce un ban. A cãpãtat și el scabie, de la ãlalalt din clasa a VIII-a. Ne-a dat doctorul niște alifie cu care sã ne ungem toți seara și ne mai alinã mîncãrimile, cã gîdilã rãu rîia asta și iese mai cu seamã seara, la culcare”, spune dezinvolt Fãnicã, grãbindu-se sã spunã cã stã bine la capitolul igienã, doar se spalã mereu „pe fațã și pe gît cu sãpun de casã”. Doar de atîta igienã au parte și bieții copii, condamnați pur și simplu la foame și jeg de propriul tatã. Mult prea slabã și micã în fața nãbãdãilor acestuia, mama odraslelor nu îndrãznește sã comenteze. Cu glas scãzut, îi dã doar dreptate lui Fãnicã în momentul în care acesta se apucã sã înjure primãria cã nu i-a primit dosarul pentru ajutor social. „Nu ne-a dat cã cicã ba am fost eu în șomaj, ba cã-i alocația prea multã, ba cã avem pãmînt, ba cã avem cinci gãini! Am douã amãrîte de prãjini de pãmînt, atît! Bine cã le dã la alții care au și mașini!”, se revoltã Fãnicã. Mîncare pe datorie Casa în care locuiesc membrii familiei Lãbunț este, cu toatã sãrãcia, destul de curatã. De asta se ocupã zi de zi nevasta lui Fãnicã. Femeia face adevãrate artificii ca sã aibã și ce pune pe masã copiilor. Din cele patru alocații, adicã din 840 mii lei știe cã trebuie sã hrãneascã o lunã întreagã, șapte guri. „Cînd vine alocația luãm fasole, cartofi, orez, fidea și ulei și cît ajunge, ajunge. Dacã rãmînem fãrã nimic ne mai ducem la magazin și luãm pe datorie. Achitãm mereu la alocația urmãtoare. Ce altceva sã facem, cã sîntem vai de capul nostru”, se vaitã femeia. ªtie foarte bine cã puștilor ei le trebuie rechizite, cã n-are haine și nici încãlțãri cu care sã-i scoatã din casã. Cã sãrãcuții n-au avut parte nici de jucãrii și nici de dulciuri și cã s-au mulțumit sã tragã cu ochiul și sã saliveze la bunãtãțile savurate de copiii mai avuți ca ei. Nevasta lui Fãnicã nu îndrãznește însã nici sã cearã. Poate îi este teamã de reacția soțului ei, sau poate din rușine instinctivã, descrie doar, cu glas mãsurat, sãrãcia lucie în care trãiește. ªi din care nici mãcar nu mai poate crede cã va ieși vreodatã. Astfel, undeva în Paltin, cinci copii care n-au nici o șansã sã scape de rîie, vor trebui sã suporte mai departe cu stoicism și foamea care le macinã viețile. De soarta lor pare cã nu îi pasã nimãnui. Nici mãcar referentului social al Primãriei, despre care nu își amintesc sã le fi cãlcat pragul vreodatã…
