Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Angajaţii nu mai vor sã lucreze împreunã cu doctorul Roşioru


Serviciul de Ambulanțã Vrancea este în pragul unui scandal, dupã ce directorul Nicolae Vãrãsciuc a declarat cã își va da demisia în cazul în care doctorul Valentin Roșioru va lucra în continuare la Ambulanțã. Directorul Vãrãsciuc îl acuzã pe Valentin Roșioru cã nu își îndeplinește îndatoririle de serviciu, cã refuzã sã preia comenzi și cã amenințã conducerea cu tribunalul. Mai mult, Directorul SAJ spune cã angajații sãi sînt pe punctul de a declanșa o grevã pentru aceleași motive. „Îmi voi da demisia dacã doctorul Valentin Roșioru va mai lucra la Serviciul de Ambulanțã. Acesta nu își îndeplinește atribuțiile de serviciu, refuzã sã preia comenzi și nu-și face treaba așa cum trebuie. Mai mult, tot timpul ne amenințã cu tribunalul și nu mai putem tolera comportamentul acestuia. Nu se mai poate așa ceva. De altfel, angajații noștri sînt pe punctul de a face grevã, dacã acesta mai rãmîne aici”, ne-a declarat Nicolae Vãrãsciuc. Ieri, doctorul Valentin Roșioru a cîștigat, în primã instanțã, procesul pe care l-a intentat Serviciului de Ambulanțã. Magistrații Tribunalului Vrancea au admis cererea acestuia și au înlocuit sancțiunea disciplinarã a suspendãrii pe o perioadã de 8 zile cu cea a mustrãrii. Hotãrîrea judecãtorilor nu este definitivã și poate fi atacatã cu recurs. Nemulțumit de faptul cã i-a fost suspendat contractul de muncã pe o perioadã de 8 zile, doctorul Valentin Roșioru a dat în judecatã conducerea Serviciului Județean de Ambulanțã și a cerut anularea dispoziției 49/11 decembrie 2003 prin care a fost luatã aceastã mãsurã. Deși reporterii noștri au încercat sã ia legãtura cu doctorul Valentin Roșioru, pentru a-i afla punctul de vedere, acesta nu a putut fi de gãsit. Reamintim cã, pe 11 decembrie 2003, medicul Roșioru a fost suspendat din serviciu pentru 8 zile lucrãtoare, pentru o serie de abateri disciplinare care ar fi fost sãvîrșite de acesta. Medicul Roșioru a fost acuzat cã și-ar fi spãlat mașina în garajul SAJ, cã ar fi chemat mașini ale Salvãrii în interes personal și cã s-ar fi jucat pe calculator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?