Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

DILĂ DĂRIMAT!


Rovana Plumb (foto), președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor a semnat, ieri, ordinul de eliberare din funcție pentru Dumitru Dilă, inspectorul șef al OPC Vrancea. Decizia a avut la bază incompatibilitatea dintre funcția publică pe care o deținea Dilă și calitatea de administrator al SC Medoni Prodex SRL. Noul director al OPC a fost numit fostul viceprimar din perioada 1992-1996, Liviu Burtea. Rovana Plumb a precizat că Dilă nu va mai putea lucra nici in cadrul OPC Vrancea datorită faptului că in calitate de funcționar public nu poți fi și acționar la o societate comercială. „in urma verificărilor pe care le-am făcut la Focșani, am constatat incompatibilitatea dintre calitatea de funcționar public al inspectorului șef Dilă și funcția pe care acesta o deținea in cadrul societății comerciale Medoni Prodex SRL, de administrator. Drept urmare, conform legii statutului funcționarului public am semnat ordinul de eliberare din funcție și am procedat la evaluarea personalului din cadrul OPC Vrancea, in vederea delegării unui interimar in locul său. Urmează să organizăm concurs pentru desemnarea unui alt inspector șef”, a declarat Rovana Plumb. Președintele ANPC a precizat că nu are ce să ii reproșeze lui Dumitru Dilă din punct de vedere profesional și că acesta și-a făcut treaba foarte bine. „Este vorba de o incompatibilitate prevăzută de lege, iar cind e vorba de lege nimeni nu e mai presus”, a arătat Rovana Plumb. Ea a evitat să comenteze declarațiile ex-inspectorului șef al OPC, potrivit cărora ar fi fost lucrat de colegii de partid. „Nu am urmărit tot ce s-a scris in presă in aceste zile despre Dumitru Dilă. Dar dacă dinsul a spus așa ceva inseamnă că aceasta este părerea sa și nu o pot comenta”, s-a eschivat de la alte declarații șefa ANPC. in locul lui Dumitru Dilă, după evaluarea inspectorilor OPC, a fost desemnat in funcția de inspector șef interimar Liviu Burtea. Acesta lucrează in cadrul OPC de aproximativ 10 de ani, cu o intrerupere de patru ani, in perioada 1992-1996, cit a fost viceprimar, in mandatul lui Nicolae Lățcan. Rovana Plumb a ajuns in Vrancea ieri, in jurul orei 12.00 dar inspecția s-a prelungit pină inspre miezul nopții. Inițial, Rovana Plumb a avut o intilnire la sediul Prefecturii, cu prefectul Băeșu și, ulterior cu președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, după care, in jurul orei 14.00 aceasta s-a deplasat la sediul OPC Vrancea. Åži dat afară și amendat… Reamintim cititorilor noștri că prefectul George Băeșu i-a retras miercuri avizul consultativ și a propus eliberarea din funcție a șefului OJPC, Dumitru Dilă. Prefectul a declarat că a luat această decizie deoarece, in calitatea pe care o avea, șeful OPC s-a amestecat in activitatea de control pe care o desfășurau inspectorii DSV la magazinul Medoni Prodex. Potrivit spuselor sale, inspectorul OJPC s-a purtat intr-un mod abuziv cu lucrătorii echipei de control care trebuiau să clarifice situația produselor din carne găsite in neregulă la magazinul său, Medoni Prodex. Tot miercuri conducerea DSV a decis să solicite ajutorul Poliției și a Parchetului pentru a aplica legea după ce doctorii veterinari care trebuia să ridice carnea găsită in lada frigorifică din magazinul lui Dilă l-au așteptat pe șeful OPC Vrancea mai multe ore in fața societății sale. Potrivit normelor sanitar veterinare, pentru că a obstrucționat activitatea inspectorilor DSV, Dilă riscă o amendă de pină la 50 de milioane lei și să i se interzică să comercializeze produse de origine animală pe timp de un an. Nu a mai fost nevoie insă ca Direcția de Sănătatea Veterinară (DSV) să sesizeze Parchetul sau Poliția, fiindcă Dumitru Dilă a cooperat, intr-un final, cu inspectorii care i-au aplicat acestuia o amendă de 5 milioane de lei și i-au confiscat toată carnea găsită in lada frigorifică in urma controlului de luni. Reporetrii noștri au incearcat aseară să-l contacteze pe Dumitru Dilă pentru a-i consemna opinia acestuia insă replica fostului inspector șef a fost seacă: „La revedere!”. Nu excludem insă ca in ziarul cu tiraj confidențial, condus de romașcanul Condurache, a cărei soție a fost colegă de muncă cu soția fostului inspector șef, Dilă să facă declarații similare cu cele publicate azi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?