Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613
Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613

Vrancea modernizata pe banii U.E.


Consiliul Județean Vrancea este, fără indoială, instituția care a atras cei mai mulți bani comunitari, prin proiectele depuse. Pe lingă proiectele ciștigate de instituție, funcționarii Consiliului Județean au fost cei care au supravegheat diverse programe realizate cu banii U.E. in 1999-2000, UE a investit 302.419 euro in drumurile vrincene, fonduri nerambursabile derulate de Comunitatea Europeană prin programul Phare „Refacerea infrastructurilor afectate de inundațiile din 1997-1998”, bani cu care s-au refăcut drumurile județene dintre Dumitrești și Chiojdeni. in anii care au urmat programele Uniunii Europene au fost și mai consistente și ne referim aici, in special, la cele de reabilitare a DN 2, a podurilor de pe D.N. 2 dar și a Programul PHARE 2001 Coeziune Economică și Socială care, prin componentele sale, a alocat sume importante de bani in diverse domenii de activitate. in total, in perioada 2001-2002 in Vrancea, au ajuns, peste 263 milioane de euro. Programele derulate de Consiliul Județean Vrancea, cu finanțare de la Uniunea Europeană au vizat infrastructura, turismul, mediul de faceri, servicii sociale, parteneriate și asocieri. incepind cu anul 1999, cele dou drumuri europene care traversează județul Vrancea, au fost cuprinse intr-un amplu program de reabilitare, finanțat tot de Comunitatea Europeană. Finantarea lucrarilor a fost asigurata de sursele de finantare ale Uniunii Europene prin Banca Europeana de Investitii și prin Programul PHARE, avind o valoare de peste 235 milioane Euro. Lucrările de mare infrastructură au constat in realizarea a 85 km de drum național modernizat prin mărirea platformei de la 10 m la 13 m, 7 km de drum național modernizat prin mărirea platformei de la 8,00m – 10,0 m, realizarea unor sisteme rutiere multistrat, moderne. Totodată au fost construite 8 poduri mari, insumind 1,25 km, au fost reabilitate 21 de poduri vechi, insumind 2,3 km și s-a realizat un sistem modern de evacuare a apelor meteorice de-a lungul drumurilor naționale. Acum, după finalizarea lucrărilor, D.N.2 (E.85) este un drum european modern, cu nimic mai prejos decit cele de aceeași categorie din afara granițelor țării. Pe programul SAPARD Vrancea a depus, la Biroul Regional de Implementare a Programului SAPARD 2 Sud-Est ConstanÅ¢ 34 de proiecte, cu o valoare de 22 milioane euro, după cum urmează: 16 proiecte de alimentare cu apă, 15 proiecte de modernizări de drumuri și 3 proiecte de canalizări si epurări. Prima societate de consultanță cu parteneri din Italia Pe Programul PHARE 2001 Coeziune Economică și Socială Vrancea a depus 12 proiecte eligibile, cu o valoare de peste 5 milioane Euro. Trei din aceste proiecte au fost depuse de Consiliul Județean și au in vedere reabilitare clădire „Vama Veche” și inființarea Muzeului Unirii, cu o valoare totală de 341.609 euro, la care se adaugă consolidare și amenajare Biblioteca pentru Copii și Tineret, proiect in valoare de 167.059 Euro și consolidarea și modernizare Centrul de Afaceri Vrancea, proiect cu o valoare de 512.056 euro. in componenta de restructurare industrială și dezvoltarea resurselor umane a Programul PHARE 2001 Coeziune Economică și Socială au fost depuse 8 proiecte vizind domenii ca initiativa locală, turismul și resursele umane, valoarea totala a acestora fiind de 500.000 euro iar la schema de finanțare nerambursabilă pentru intreprinderi noi, microintreprinderi și IMM-uri recent inființate, a aceluiași Program Phare din 2001 au fost depuse 10 proiecte avind ca obiect dezvoltarea sectorului privat vrincean, valoarea totală a acestora fiind de 420.785 Euro. in urma finanțărilor pe acest tip de proiecte au fost construite mai multe fabrici de confecții, un hotel etc. Totodată Consiliul Județean Vrancea, in parteneriat cu o firma specializată italiană, „Concieve”, a pus bazele unei firme de consultanta, „Ital – Vrancea European Consulting and Financing Center”, care iși propune acordarea de consultanță economica si financiară firmelor și instituțiilor care doresc să investească in Vrancea. Pe plan social, Consiliul Județean Vrancea va depune spre finantare, , in parteneriat cu instituțiile subordonate, in cadrul aceluiași Program Phare proiectul „Centrul pentru protectia femeii maltratate”. Un alt proiect, tot in parteneriat, care tratează problemele tinerilor provenind din instituțiile de ocrotire care au absolvit o forma de invățămint și se află in căutarea unui loc de muncă, a fost selectat și a primit deja o finanțare in valoare de 125.565 Euro, constind in inființarea și dotarea unei rețele de centre județene de pregatire profesionala in vederea includerii sociale a tinerilor proveniti din institutiile de ocrotire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?