Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Pacienţi seropozitivi în remisie, ”dovada vie” a unei posibile victorii contra HIV

          Trei persoane seropozitive aflate în remisie au explicat...

Beţivii puşi să plătească internarea

Dorința directorului Spitalului Județean devine realitate cu ajutorul medicilor de la UPU Iași.
Persoanele care ajung în stare de ebrietate la spital ar putea să își suporte cheltuielile de spitalizare.

O femeie a vrut să se spânzure

O femeie în vârstă de 74 de ani, din Focșani a încercat să își pună ștreangul de gât. Femeia le-a spus medicilor că din cauza problemelor de sănătate și a celor financiare a simțit că viața sa nu mai are niciun rost.

Spitalul Judeţean nu mai semnează contractul cu CAS

Situația a luat o altă întorsătură după ce reprezentanții spitalului au constatat că unele clauze nu au fost trecute în contractul care urma să fie semnat. În astfel de condiții, conducerea Spitalului Județean a refuzat să semneze contractul, ieri, așa cum era programat.

Incidenţa cancerului renal a crescut

Cancerul renal are o incidență crescută în rândul persoanelor cu vârsta între 50 și 70 de ani, a declarat prof.dr. Ionel Sinescu, directorul Centrului de Chirurgie Urologică, Dializă și Transplant Renal ‘Fundeni’, cu prilejul deschiderii Congresului Asociației Naționale de Urologie.

Farmaciile nu eliberează medicamente compensate şi gratuite

Farmaciile nu eliberează, în continuare, rețete compensate și gratuite. Reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate spun că în câteva zile situația se va reglementa, urmând a primi bani de la Casa Națională. Fără filă de buget, farmaciile nu își asumă riscul de a elibera medicamente compensate și gratuite.

Contract pentru radiologie şi imagistică

Trei clinici, care oferă servicii medicale de radiologie și imagistică, vor să încheie contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate. Unitatea care va încheia contract, va putea efectua astfel de investigații gratuit.

Spirometrii gratuite pentru bolnavi

Peste 40 de persoane au trecut, ieri, pragul Dispensarului TBC din Focșani pentru a-și testa funcționarea plămânilor. Testele s-au făcut gratuit, cu ocazia Zilei Mondiale a Astmului bronșic

Doi copii cu arsuri au ajuns la Spitalul Judeţean

Un băiețel în vârstă de 4 ani, din Voetin, și o fetiță de numai 2 ani, din localitatea Vidra, au ajuns la Spitalul Județean de Urgență "Sfântul Pantelimon" Focșani cu arsuri pe față și mâini. Medicii spun că cei doi au suferit arsuri prin lichid fierbinte sau pentru că au fost lăsați nesupravegheați și au intrat în contact cu flacăra.

Programări sistate la Policlinica spitalului

Pentru două cabinete de la Policlinica Spitalului Județean programările au fost sistate din cauza numărului foarte mare de solicitări.Este vorba de Cabinetul Boli de Nutriție și Diabet și de cel de Cardiologie.

Bolnavii, condamnaţi la moarte!

Niciun furnizor de servicii medicale nu a semnat contractul cadru cu CAS. Motivul: nu există fonduri! Situația este fără precedent și pune în pericol viața a mii de bolnavi.Spitalele se află într-una dintre cele mai dezastruoase situații pentru că nu mai au bani nici pentru plata salariilor, iar bugetul pentru acest an nu a fost încă alocat.

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

_ga

Other

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?