Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

ANCOM: Abonaţii pot renunţa la contracte, dacă operatorii modifică unilateral clauzele

Abonaţii pot renunţa la contracte fără a plăti despăgubiri, dacă operatorii modifică unilateral clauze din contract, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), remis, marţi, AGERPRES. ANCOM readuce în atenţia celor interesaţi faptul că modificarea contractului pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune se poate face atât la cererea utilizatorului, cât şi la iniţiativa operatorului. Utilizatorul poate solicita schimbarea planului tarifar sau a altor clauze conform prevederilor exprese din contract prin negocierea directă cu furnizorul. Dacă operatorul intenţionează să modifice unilateral clauze din contract (servicii oferite, tarife, mod de tarifare etc.), el are obligaţia să îşi informeze abonaţii despre modificări prin intermediul unei notificări, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea acestora. În acest interval, dacă nu sunt de acord cu modificările, abonaţii pot renunţa la contract fără a plăti despăgubiri.

Notificarea privind intenţia de a modifica unilateral contractul trebuie să fie transmisă de operator prin e-mail, SMS, contul de client, fax, scrisoare.Dacă un furnizor a modificat contractul fără să notifice sau nu a informat utilizatorul despre posibilitatea de a denunţa contractul fără penalităţi, ANCOM poate lua măsuri. Sesizările pot fi trimise prin mijloacele menţionate în secţiunea Sesizează ANCOM!‟, se mai arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?