Municipalitatea din New York a anunțat că va amplasa 60 de piane în locuri publice din metropolă, astfel încât, oricine va dori să cânte va putea să se așeze la clapele unui astfel de instrument muzical, cu ocazia Sărbătorii Muzicii, informează AFP. âTimp de două săptămâni, începând de lunea viitoare, 60 de piane decorate de artiști plastici vor fi instalate în parcuri și în alte locuri publice din New York, și vor fi la dispoziția celor care vor dori să cânteâ precizează primarul Michael Bloomberg într-un comunicat. âPoți fi un virtuoz al instrumentului, la fel ca Beethoven, sau cineva care a luat doar câteva lecții de pian, așa ca mine, tot ce contează este să te așezi la pian și să cânțiâ, a mai adăugat Michael Bloomberg. Acest program este realizat în colaborare cu Camille Zamora, director al asociației âSing for Hopeâ și cu Aaron Friedman, fondator al Festivalului muzical âMake Music New Yorkâ. Pianele vor fi disponibile în fiecare zi, între orele 9 și 22. La sfârșitul acestui program, instrumentele vor fi donate unor școli și spitale din New York.