Directorii de școli și-au depus fișele de evaluare a muncii la catedră și ale performanțelor pe care le-au avut în cursul anului școlar 2011- 2012. Dosarele au fost preluate de la directori de către inspectorul de management școlar, Radu Emil.
La nivelul județului Vrancea, în sistemul educațional sunt angajați aproximativ 120 de directori de școli gimnaziale, grădinițe, licee, școli postliceale, cluburi sportive și palate ale copiilor. Anul acesta, la fel ca și anul trecut, evaluarea directorilor va fi făcută în prezența membrilor Consiliului de Administrație al Inspectoratului Åcolar Județean Vrancea.
De remarcat este faptul că, anul trecut, toți directorii au primit calificativul „Foarte Bine”. „Directorii au depus fișele de evaluare. În perioada următoare se vor analiza, iar până la finele lunii august directorii vor fi chemați la un interviu. În prima ședință a Consiliului de Administrației din luna septembrie vor fi validate rezultatele fișelor privind calificativul pentru anul școlar 2011-2012”, a spus inspectorul Radu Emil.