Ediția: Vineri 23 mai 2025 Nr. 6884
Ediția: Vineri 23 mai 2025 Nr. 6884

FRF: Sepsi, U Cluj, Farul, CFR Cluj, Rapid, FCSB și U Craiova au primit licența de cupe europene

          Administrația de Licențiere din cadrul Federației Române de Fotbal a acordat cluburilor Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Universitatea Cluj, Farul Constanța, CFR Cluj, FC Rapid, FCSB și Universitatea Craiova licența UEFA care le permite să participe în ediția 2025-2026 a cupelor europene în cazul în care vor obține acest drept. ‘Comisia pentru acordarea licenței cluburilor a pronunțat hotărârile în data de 17 aprilie 2025. Conform RNCL&SF, ediția 2024 și RNLCCFCU, ediția 2024, cluburile au putut face apel până la data de 22 aprilie 2025. Comisia de Apel a pronunțat hotărârile în data de 29 aprilie 2025. Următoarele cluburi au primit licență pentru participarea la competițiile masculine și feminine de club UEFA, sezonul 2025 – 2026, ca urmare a constatării îndeplinirii cerințelor minime stabilite în Regulamentul național de licențiere a cluburilor și de sustenabilitate financiară, ediția 2024 sau în Regulamentul național de licențiere a cluburilor pentru participarea la competițiile feminine de club UEFA, ediția 2024: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Universitatea Cluj, Farul Constanța, CFR Cluj, FC Rapid, FCSB și Universitatea Craiova’, informează FRF pe site-ul său oficial

          De asemenea, Administrația de Licențiere a acordat licența pentru participarea în competiții feminine ale UEFA, sezonul 2025-2026, cluburilor Farul Constanța și AFK Csikszereda Miercurea Ciuc. Federația Română de Fotbal nu menționează numele cluburilor cărora Administrația de Licențiere le-a refuzat acordarea licenței UEFA.

Foto: Facebook / Federația Română de Fotbal

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?