Ediția: Vineri 23 mai 2025 Nr. 6884
Ediția: Vineri 23 mai 2025 Nr. 6884

ULTIMA ORĂ! Tragedie la Soveja! Un bărbat a murit prins sub tractor, într-o zonă forestieră

Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea:

Astăzi, 01 mai a.c., în jurul orei 11:24, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a fost sesizat prin apel 112 cu privire la producerea unui eveniment în zona fondului forestier din extravilanul comunei Soveja, județul Vrancea.

Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 42 de ani, în timp ce desfășura activități de exploatare forestieră cu un tractor proprietate personală, a fost prins sub utilajul care s-a răsturnat, suferind leziuni incompatibile cu viața. Din păcate, în urma incidentului, a fost constatat decesul acestuia.

Bărbatul desfășura activități în folosul Ocolului Silvic Soveja, fără a avea calitatea de angajat al unității silvice.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Panciu, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

foto cu rol ilustrativ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?