Ediția: Luni 22 iulie 2024. Nr. 6675
Ediția: Luni 22 iulie 2024. Nr. 6675

VIDEO: Trei vrânceni, reținuți după un scandal într-un bar din Botoşani

          Trei bărbaţi din judeţul Vrancea au fost reţinuţi, vineri, de poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei Municipiului Botoşani, după ce au provocat un scandal într-un bar de pe raza municipiului Botoşani, a anunţat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Delia Nenişcu. Cele trei persoane, cu vârste cuprinse între 32 şi 49 de ani, sunt cercetate sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. „Din cercetări, a reieşit faptul că, la data de 24 iunie 2024, în timp ce persoanele bănuite de comiterea faptelor se aflau în faţa unui local public, din municipiul Botoşani, pe fondul unui conflict spontan, au agresat un bărbat, de 45 de ani, provocându-i leziuni fizice, precum şi alte două persoane, care au intervenit în sprijinul victimei”, a precizat oficialul IPJ. Cei trei au fost identificaţi pe raza municipiului Botoşani, fiind conduşi la sediul Poliţiei, în baza unor mandate de aducere. Ulterior, au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă.

Sursa video: IPJ Botoşani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?