Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

“Săptămâna Curățeniei” la Focșani – ediția 2024

Primăria Municipiului Focșani va desfășura în perioada 22-25 aprilie 2024 campania “Săptămâna Curățeniei”.

Acțiunea, organizată ca de fiecare dată în această perioadă, confirmă angajamentele naționale și europene vizavi de protejarea mediului înconjurător, indiferent că locuim la bloc sau la casă, în mediul urban sau rural.

De asemenea, pentru întreaga noastră comunitate înseamnă și o respectare a unui străvechi obicei, tradiționala curățenie de Paște, pe care fiecare gospodar o face în aceste zile la el acasă, iar noi toți în Focșani, “casa noastră”.

Activitățile vor începe de luni 22 aprilie și vor consta în curățarea și ecologizarea spațiilor verzi din domeniul public al Municipiului Focșani, întrucât ne dorim ca Orașul Unirii să fie unul cât mai ”verde”.
Este esențial pentru fiecare dintre noi, dar și pentru cei care ne vizitează orașul sau doar sunt în tranzit, să arătăm că, dincolo de amplele lucrări de modernizare a orașului, Focșaniul rămâne totuși unul curat, fiind practic o carte de vizită pentru cei care trăiesc și locuiesc aici.

Alături de Primăria Municipiului Focșani la această acțiune și-au anunțat participarea unitățile din subordine, dar și 10 licee și o școală generală, care doresc să fie un exemplu pentru toți focșănenii.

“Săptămâna Curățeniei” va fi deschisă de elevii colegiilor “Mihail Kogălniceanu” , “Spiru Haret”, “Ion Mincu” si “Gheorghe Asachi”, care vor beneficia de suportul logistic al colegilor noștri de la Direcția de Dezvoltare Servicii Publice Focșani.
Vă așteptăm și pe voi alături de noi!

Focșani, acasă!

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Focșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?